Ce sunt, de fapt, carbohidraţii? Dr. Adrian Copcea explică

image

Tot auzim despre carbohidraţi şi despre modul în care ar trebui să îi integrăm în dietă. Dar ce sunt carbohidraţii şi ce alimente îi conţin?

Dr. Adrian Copcea, medic primar diabet, nutriţie, boli metabolice, aduce lămuriri legate de acest subiect. 

"Răspunsul simplificat e că sunt sursele de glucoză. Carbohidraţii majoritari din alimentaţie sunt amidonul şi zaharurile simple. In engleză “starch” (amidon) şi “sugars” (zaharuri). Francezii au un termen frumos pentru alimentele cu amidon: “féculents”, dar să încerc să nu cad în etimologii şi poveşti. Totuşi încă una, tot ca paranteză: numele de “carbohidraţi” vine de la structura chimică ce are carbon şi mai are hidrogen şi oxigen exact în proporţiile din apă: doi atomi de hidrogen la unul de oxigen. De aici carbo – hidraţi (hidraţi, hidros, apă…se ştie).

De câte tipuri sunt

Carbohidraţi de tip amidonos: cerealele/pseudocerealele şi leguminoasele. Adică pâinea, pastele făinoase şi alte derivate pe bază de făină, porumbul cu variantele lui (mămăligă, popcorn, pufuleţi), orezul, ovăzul + mai puţin cunoscute şi utilizate la noi: pseudocerealele: quinoa, hrişcă, amarant. Leguminoase: mazăre boabe, fasole boabe, linte, năut, soia etc.

Tot carbohidraţi de tip amidonos: cartofii şi alţi tuberculi/alte rădăcini. Cartofii, cartofii dulci, maniocul, topinamburul.

Carbohidaţi de tip zaharuri. Fructele, zahărul, mierea şi alte alimente care conţin zahăr.

Mixuri de carbohidraţi simpli / amidon / fibre: legumele şi seminţele/nucile. In cantităţi în general mici. Excepţii sunt castanele şi seminţele de dovleac, care au mai mulţi carbohidraţi “glicemici” (carbohidraţi totali minus fibre) decât celelalte.

Lactoză. E carbohidratul din lactate. Nu mereu enumerate pe lista surselor “mari de carbohidraţi” întrucât proporţia lactozei în diferite produse lactate nu e mare. Dar e şi lactoza un carbohidrat.

Tot o etimologie, la final, pentru că am început mai devreme. Carbohidraţi e sinonim cu “glucide” dar, într-adevăr, termenul de carbohidraţi e mai bun pentru că face referire la structura chimică, pe când “glucide” vine de la “glycos”, dulce, şi nu toţi carbohidraţii sunt dulci. Sunt dulci doar cei simpli, făinurile nu sunt dulci…

Pe scurt, lista generală de carbohidraţi conţine pâinea şi diversele ei rude, porumbul cu ale lui derivate, orezul, ovăzul, pastele făinoase, diferite alte făinoase; mazarea boabe, fasolea boabe, lintea etc. ; fructele şi zahărul / zaharurile înrudite cu zahărul. Şi mai simplu de atât: făinoasele/amidonoasele/leguminoasele şi zaharurile. Cu diferite intersectii mai subtile care nu-si au aici rostul (banana de exemplu are si amidon)".

Sursă: Facebook