Acesta era alimentul de bază al românilor acum 100 de ani!

Hrana românilor de acum 100 de ani era foarte mult diferită de cea care este în prezent şi poate nu ar fi rău să ne întoarcem la acele obiceiuri alimentare.

„Trebuie să avem în vedere că românii, acum o sută de ani, aveau un grad de sărăcie mult mai mare decât în prezent, astfel că mâncarea, deşi era un scop în fiecare zi, nu era atât de uşor de asigurat ca în prezent, să spunem; majoritatea românilor au lucrat ani la rândul, unii chiar generaţii întregi, pe moşiile unor boieri, depindeau de ei şi de ce le dădeau aceştia. Dar oamenii se îngrijeau şi singuri, încercau să-şi asigure singuri mâncarea de zi cu zi, chiar dacă era foarte greu. Obiceiurile lor culinare erau mult mai puţin bazate pe carne decât în prezent, iar acesta e doar un aspect. În principiu însă, noi, nutriţioniştii, spunem că înainte se mânca mult mai sănătos decât acum”, spune dr. Mădălina Ion, nutriţionist, citată de adevarul.ro.

Mămăliga, de nelipsit din meniul zilnic

Românii mâncau mămăligă aproape zilnic acum 100 de ani. O consumau caldă sau rece, în combinaţie cu aproape orice. Mămăliga era preparată nu numai din porumb, ci şi din orz, mei sau hrişcă.

„Din făină de porumb se face mămăliga vârtoasă. Mămăliga subţire sau terciu, pâsat sau terci din făină măcinată mai mare şi fiartă cu lapte, turtă în spuză, mălai în ţest, turtă coaptă în ţest, mălai cu brânză, mălai în tavă, jumări cu lapte acru, cocoloş sau brânză învelită în mămăligă şi coaptă pe cărbuni. Mămăliga mai poate fi pripită sau fiartă lung”, explică dr. I. Felix în cartea „Poveţe despre hrana ţăranilor”.

În vreme ce ţăranii mai bogaţi consumau mămăliga cu carne, peşte, unt, brânză şi ouă, cei mai săraci o mâncau cu ceapă şi sare, praz, usturoi verde sau chiseliţă de prune ori cu magiun de prune.

Când mergeau la câmp, românii îşi luau alimente mai proteice precum slănina, şunca, ouă, brânză, precum şi rachiu.

Mai mult vegetarieni decât carnivori

Din cauza sărăciei, românii erau nevoiţi să consume mai multă hrană vegetală. În zilele de post, erau preferate legume precum cartofi, mazăre şi fasole, pe care le considerau la fel de hrănitoare ca şi carnea.

„Unele mâncăruri de post sunt aproape tot atât de hrănitoare ca şi carnea peştele, laptele, brânza, anume fasolea, mazărea, lintea bobul, dacă sunt gătite, bătute sau sleite”, observa dr. I. Felix.

Totodată, românii de atunci consumau şi lăptuci, ştevie, păpădie, lobodă, ridichi şi varză.

Carnea de porc era considerată belşug

Porcul, numit şi râmător, era la loc de cinste. „Carnea de râmător este belşugul casei, slănina şi carnea afumată se pot păstra mult timp şi cui îi dă mâna, nu se mulţumeşte cu tăierea unui singur râmător de Crăciun, ci taie doi, ca să aibă carne afumată şi slănină şi vara, în vremea muncilor grele când muncitorul trebuie să se hrănească mai bine”, se arată în cartea doctorului I. Felix. Din carnea de porc, oamenii de la sate făceau friptură, sarmale, mâncare scăzută cu varză sau jumări.