Jung vs. Freud sau de ce nu există un singur tip de psihanaliză

sigmund freud wikipedia jpg

Sigmund Freud, fondatorul teoriei psihanalitice

Psihanaliza este un mod perfect de a te detașa de dovezile științifice și de partea matematică a psihologiei și a plonja în poveste. Fondatorul teoriei psihanalitice este Sigmund Freud (1856-1939). Sigmund Freud provenea din Austria, unde a postulat teoria sa, care împărțea psihicul uman în trei instanțe. Această teorie a fost studiată de diverși psihologi, care s-au opus vehement analizei viselor, dar și poveștii din spatele acestei școli de gândire.

Psihanaliza freudiană

Freud a fost părintele psihanalizei, aducând în discuție cele trei instanțe ale psihicului uman, acestea fiind sinele, eul și supraeul. Cele trei nivele ale psihicului pot fi așezate sub formă de piramidă, iar această alocare a fiecărui nivel indică gradul în care straturile sunt influențate de factorii externi, în special de societate.

Așadar, sinele apare ca fiind cel mai vechi strat al psihicului, considerându-se că acesta conține impulsurile atavice, care provin din preistorie și care s-au implementat în comportamentul uman ca fiind instincte).

Eul este nivelul mediană, care păstrează echilibrul între instincte (sine) și legile morale, care le cenzurează (supraeu). Când vine vorba despre supraeu, lucrurile se concentrează în jurul normelor impuse de societate, cum ar fi legile și cutumele.

Școala vieneză de psihanaliză a avut mulți adepți care au dus mai departe teoriile freudiene și le-au dezvoltat prin studii de caz. Printre membrii școlii de psihanaliză s-au numărat fiica lui Sigmund Freud, Anna Freud și Hermine Hug-Hellmuth, dar, pe lângă cele două, istoria psihanalizei l-a consemnat pe Carl Gustav Jung.

Psihanaliza jungiană

Relația dintre Sigmund Freud și C. G. Jung a fost una foarte interesantă, deoarece, din elevul preferat al lui Freud, care avea toate premisele de a-i continua teoriile, Jung a devenit oponentul așa-numitului părinte al psihanalizei. Jung a venit cu noi concepte care au răsturnat vechile teorii ale maestrului Sigmund Freud.

Principala diferență dintre cele două teorii o constituie punctul de plecare a comportamentului uman. În timp ce Freud a postulat teorii care aveau la bază sexualitatea, Jung s-a bazat pe ideea de inconștient colectiv. Teoriile lui Jung pornesc de la o ”conștiință comună”, care stă la baza fiecărei ființe umane.De aici, conceptul de arhetip, care este un model universal aparținând inconștientului colectiv.

Teoriile jungiene stau, de asemenea, la baza basmelor, unde observăm ideea de luptă între forțe antagonice. Simbolul eroului sau cel al rebelului sunt des întâlnite în basmele populare, fiind combinate în personaje precum Prâslea, Harap-Alb, etc.

Legătura dintre basme și psihanaliza jungiană este evidentă, iar studiul acesteia merită continuat. Din acest motiv, studiile pe tema basmelor și a teoriilor jungiene, precum rolul conceptelor de animus(partea masculină) și anima (partea feminină), au fost continuate de adepți ai psihanalizei jungiene, așa cum a fost și Marie-Louise von Franz.

  Articol scris de Sima Simina-Maria, psiholog