Sfaturi pentru a preveni infecţia urinară

1 tipa bea apa shutterstock 1980179 jpg jpeg

Prezente mai ales în sezonul rece, în special la femei, infecţiile urinare nu trebuie neglijate. Dar cel mai bine este să le previi, iar pentru acest lucru, ţine cont de câteva sfaturi.

Inflamaţie a vezicii, infecţia urinară este cauzată, în majoritatea cazurilor, de bacterii care trăiesc în tubul digestiv, cum este E.coli. Femeile sunt mai expuse riscului de a face o astfel de infecţie din motive anatomice: uretra lor este poziţionată mai aproape de anus, fiind şi mai scurtă, ceea ce permite bacteriilor să ajungă mai uşor la vezica urinară.  

Bea suficientă apă

Dacă bei zilnic 1,5 litri de apă, îţi reduci la jumătate riscul de a face infecţie urinară. Dar nu trebuie să te limitezi doar la această cantitate dacă, de pildă, depui efort fizic, întrucât prin transpiraţie se pierd multe săruri.

Apa diluează urina, previne stagnarea şi multiplicare bacteriilor, ajutând la eliminarea acestora. Evită băuturile care irită vezica: cafeaua, alcoolul, băuturile carbogazoase.

Nu amâna vizitele la toaletă!

Mergi la baie ori de câte ori simţi nevoia. Pare un sfat banal, dar mulţi dintre noi avem tendinţa de a ne reţine, mai ales dacă ne aflăm într-un loc în care nu avem acces la o toaletă sau dacă suntem prea ocupaţi. Însă urina reţinută creează un mediu propice dezvoltării bacteriilor. Este indicat să mergi la toaletă înainte şi după fiecare contact sexual.

Igienă, dar nu în exces

Este important să ai grijă de igiena corporală, dar nu trebuie exagerat. Duşurile vaginale, folosirea produselor de igienă intimă parfumate şi a spumelor de baie pot perturba sau slăbi flora vaginală, crescând riscul de apariţie a infecţiilor urinare. Femeile aflate la menopauză sunt mai sensibile, din cauza fluctuaţiilor hormonale care le afectează flora vaginală.

Ai grijă la metoda contraceptivă

Dacă eşti expus riscului de a face infecţii urinare, evită să foloseşti, ca metodă contraceptivă, diafragma, întrucât ajută la proliferarea bacteriei E.coli. De asemenea, spermicidele (substanţe contraceptive care se introduc în vagin înaintea contactului sexual, care au rolul de a distruge sau inactiva sperma) pot irita vaginul, având ca urmare apariţia modificărilor la nivelul pH-ului, implicit înmulţirea bacteriilor. Şi prezervativele nelubrifiate pot avea acest efect, uşurând traseul bacteriilor spre uretră.

Unele alimente sunt de ajutor

Vitamina C face ca urina să fie mai acidă, ceea ce previne proliferarea bacteriilor. Ia-ţi această vitamină din portocale, lămâi, grepfrut, căpşuni, afine. Dacă ai o alimentaţie deficitară, poţi lua supliment cu vitamina C, deşi acest lucru nu trebuie să înlocuiască alimentaţia variată şi echilibrată.

Mizează şi pe probiotice, pe care le găseşti în iaurt şi chefir. Acestea pot preveni proliferarea bacteriilor în vagin.

De asemenea, consumul de merişoare şi de afine aduce beneficii pentru sistemul urinar, prevenind infecţiile la acest nivel.

Alte măsuri importante

  • Evită pantalonii prea strâmţi şi lenjeria sintetică, pentru că favorizează apariţia iritaţiilor, a transpiraţiei şi dezvoltarea germenilor.
  • La toaletă, ştergerea trebuie să se facă din faţă în spate, niciodată invers, pentru a evita contaminarea regiunii uretrale cu bacterii din zona anală.
  • Consumă multe fibre, pentru a preveni constipaţia, factor favorizant al infecţiilor urinare.
  • Alege duşul în locul băii. În timp ce te speli în cadă, este posibil ca unele chimicale precum cele din gelul de duş să ajungă în vagin.
  • În perioada menstruală, schimbă des absorbantele, fa fiecare 3-4 ore sau mai des, dacă este nevoie.