Scapă de emoţiile negative! Sfaturi pentru a le gestiona

1 emotii negative jpg jpeg

Ni se întâmplă tuturor să ne cuprindă furia sau frustrarea atunci când ne aflăm într-o situaţie care n-ar trebui, în mod normal, să ne scoată din minţi. Şi-atunci ce e de făcut? Simplu! Ascultăm mesajul pe care-l au să ni-l transmită sentimentele negative, pentru a ne îmbunătăţi viaţa.

Nimănui nu-i place să se simtă trist, furios sau înspăimântat. Când ne supără ceva, încercăm să ne concentrăm repede pe ceva pozitiv, când ne temem de ceva, ne străduim să nu arătăm nimănui asta până dispare sentimentul, iar, când ne întristăm, suspinăm de câteva ori şi ne trece. Suntem învăţaţi de mici să ne ascundem emoţiile negative, să nu le dăm importanţă. Însă ceea ce trebuie să ştim măcar acum, la maturitate, e că toate aceste sentimente neplăcute sunt, de fapt, nişte simptome că ceva nu funcţionează cum trebuie în viaţa noastră. Poate că încercăm să facem prea multe în prea puţin timp sau uităm să mai avem grijă şi de noi. Ideea e că emoţiile negative nu sunt neapărat ceva rău. Doar se simt ca ceva negativ. Sunt, pur şi simplu, parte din viaţa noastră.

Ce riscăm atunci când le ignorăm

Furia, frica, tristeţea, disperarea, frustrarea, vina, ruşinea, dezgustul, dezamăgirea, toate sunt emoţii care nu ne fac bine. Cu toţii le simţim din când în când, fie că ne place s-o recunoştem sau nu. Cel mai important e că, deşi se simt ca nişte sentimente negative, pot avea un rol pozitiv în viaţa noastră. Ne pot avertiza că ceva e în neregulă şi trebuie schimbat. Dacă simţim frustrare şi enervare, dar nu facem nimic pentru a depista problema şi a scăpa de ea, aceste emoţii se transformă în nişte semne mai „zgomotoase“ că ceva este în neregulă cu noi şi începem să fim copleşiţi de furie, resemnare şi teamă. Dacă nici aceste emoţii nu sunt gestionate corect, ajungem la detestare, anxietate sau depresie. Când încercăm să ne ascundem emoţiile, să le reprimăm, ele nu dispar, ci se adâncesc şi mai mult în noi şi cauzează ulcere, dureri de spate şi chiar un infarct sau cancer „inexplicabil“.

Citeste si: Semne care arată că ai putea fi paranoic

Sentimentele trebuie acceptate şi înţelese

Şi atunci ce e de făcut? Chiar şi o repriză zdravănă de plâns poate ajuta mai mult decât crezi! Noi, oamenii, avem mai mult feluri de lacrimi şi cele produse prin plâns ne fac să ne simţim mai bine din simplul motiv că ele conţin o chimicală toxică pentru organism. Prin urmare, plânsul emoţional este metoda naturală a corpului de-a ne scăpa de anumite toxine. Şi, după ce ne-am şters lacrimile, ce rămâne de făcut? Să acceptăm că aceste senzaţii există, pentru a putea merge mai departe. Dacă simţi că nu poţi lăsa asemenea emoţii să fie simţite până la capăt, poţi apela la un psiholog, care te va ghida în încercarea ta de-a te înţelege mai bine.

În plus, trebuie să răspunzi la câteva întrebări, pentru a descoperi dacă emoţiile tale sunt îndreptăţite. Dacă ţi-e teamă, există motive să te simţi în pericol sau grijile pe care ţi le faci sunt doar un obicei pe care l-ai prins? Când eşti furios, nu e cumva la mijloc o comunicare proastă cu alte persoane sau o interpretare eronată a realităţii? Odată ce ţi-ai acceptat emoţiile reale, e timpul să acţionezi. Mulţumeşte-i fricii că te-a ferit de pericole şi furiei că te-a oprit din a mai accepta comportamentele incorecte ale altora şi canalizează toată energia pe care o simţi atunci când eşti frustrat spre altă direcţie, una care îţi va aduce beneficii. În unele cazuri, tot ce trebuie să faci e să accepţi ceea ce simţi şi atât. Ca prin minune, vei observa că nu te vei mai împotmoli în episoade de furie inexplicabilă şi nici nu vei mai rămâne blocat într-o stare neplăcută de nelinişte.  

Măsuri concrete

Exerciţiile fizice te bine-dispun şi pot fi modul ideal de a-ţi exterioriza şi consuma emoţiile negative. Meditaţia te poate ajuta să nu te mai simţi copleşit de tot felul de sentimente, în timp ce distracţia, dansul şi râsul îţi pot schimba perspectiva asupra vieţii sau pot, cel puţin, să te elibereze de stres. 

Ştiai că...

... în Japonia există camere de plâns şi se ţin „petreceri de plâns“? Astfel, participanţii îşi pot scădea nivelul stresului şi se pot elibera de tensiunea simţită şi de emoţiile înăbuşite.