Probleme cu circulaţia sângelui? Iată o terapie benefică!

image

Problemele de circulație a sângelui afectează multe femei - 4 din 10 se plâng de tulburări de circulație venoasă, dar, nici bărbații nu sunt ocoliți.

Circulația deficitară este o problemă comună la femeile de vârstă mijlocie. Varicele, edemul și greutatea sunt doar câteva dintre simptomele care caracterizează această patologie reală. Circulația proastă a sângelui poate fi favorizată de un stil de viață sedentar, căldura pe timpul verii, dar și căldura excesivă din casele supraîncălzite pe timpul iernii, obiceiul de a purta haine și/sau cizme prea strâmte, călătoriile cu avionul, consumul excesiv de sare. În plus, fumatul și alcoolul pot afecta circulația sanguină, la fel ca și vârsta.

Ce este circulația și cum funcționează?

Circulația sângelui este mecanismul complex prin care sângele este pompat, transportat și distribuit în tot corpul. Circulația sângelui utilizează anumite structuri, în primul rând inima, care acționează ca o pompă, și o rețea complexă de vase de sânge, inclusiv artere, vene și capilare. Inima pompează sângele prin vasele de sânge, transportându-l către diferite părți ale corpului, în timp ce sistemul limfatic ajută la eliminarea toxinelor din sânge și este o parte esențială a sistemului imunitar.

O circulație proastă include o serie de tulburări care afectează sistemul circulator, care pot afecta atât circulația arterială, cât și cea venoasă.

Unele dintre principalele simptome asociate cu circulația sanguină deficitară includ:

· Picioare și brațe reci la atingere sau o senzație de amorțeală din cauza circulației reduse a sângelui în zonele periferice ale corpului;

· Edem (umflături) la nivelul picioarelor, gleznelor sau mâinilor

· Furnicături, amorțeală sau senzație de „înțepături și ace" la nivelul extremităților;

· Oboseală și slăbiciune din cauza scăderii alimentării cu oxigen și nutrienți a țesuturilor;

· Crampe musculare sau contracții involuntare ca urmare a reducerii aportului de sânge și oxigen;

· Apariția venelor varicoase.

Există remedii și tratamente extrem de eficiente, capabile să îmbunătățească problema circulației sanguine, înainte de a deveni cronică.

Vezi şi: Cine ar trebui să poarte ciorapi compresivi

Ce soluții ai la îndemână?

Pe lângă adoptarea unei diete sănătoase și mișcare regulată, există și unele tratamente din zona balneo și spa care îți vin în ajutor.

Electroterapia sprijină sistemul circulator

Corpul uman conține în medie 60% apă, ceea ce îl face un conductor foarte bun al curentului electric. Electroterapia utilizează diferite tipuri de curenți electrici pentru a influența funcția țesuturilor electroconductive în corpul uman. Nervii și mușchii sunt tratați cel mai bine cu ajutorul curentului electric. Și țesuturile conjunctive pot fi afectate benefic de electroterapie.

Curenții utilizați în scop curativ au fost atent testați, astfel că siguranța și eficiența acestora au fost demonstrate. Folosim curenți direcți sau alternativi (de joasă, medie sau înaltă frecvență) în funcție de efectul pe care trebuie să-l obținem. În afară de curenții utilizați cel mai frecvent (amintiți mai sus), există multe alte tipuri, iar aplicarea acestora se face în funcție de expertiza și la discreția medicilor și a fizioterapeuților din zona spa.”, explică dr. Fülöp Nagy Jeremiás Cristina, medic balneolog.

Care sunt beneficiile electroterapiei?

Curenții electrici aduc modificări caracteristicilor electrice ale țesuturilor afectate, provocând astfel diverse efecte curative: suprimarea durerii, relaxarea sau stimularea mușchilor, relaxarea țesuturilor rigide, îmbunătățirea circulației sângelui, reducerea tumefierii, îmbunătățirea imunității, ameliorarea inflamației. Efectul de precizie al electroterapiei depinde de calitatea curentului - modularea frecvenței sau a amplitudinii, intensitatea acestuia etc.”, punctează medicul balneolog.