Ce sunt colicile și de ce sunt beningne? Răspunsul medicului pediatru

Perioada de colici pe care o traverseaza sugarii este una dintre cele mai grele etape și pentru părinți. Frecvent, aceștia se adresează medicilor pentru soluții. 

Iată ce ar trebui să știe părinții despre colicile sugarului.

Potrivit medicului pediatru Andra Ionescu, colicile constituie o problemă clinică caracterizată prin apariția bruscă, la un sugar de până la 4 luni (rareori până la 6 luni), a unor episoade de plâns prelungit și a unor faze de agitație și iritabilitate, a căror cauza nu este cunoscută. Sunt folosite de către medici criteriile lui Wessel, sau regulă lui 3, pentru a defini colica sugarului: plâns inconsolabil timp de 3 ore pe zi, 3 zile pe săptămâna timp de 3 săptămâni.

Medicul scrie pentru contraboli.ro că manifestările clinice îndrumă către o origine intestinală. „apariția uneori după mâncare a episoadelor de plâns și agitație, abdomen destins în volum, membrele inferioare îndoite pe abdomen și cu aparență rezolvare spontană a episodului odată cu eliminarea de gaze intestinale. Acest tablou nu se potrivește tuturor sugarilor, însă este frecvent întâlnit!, explică medicul pediatru Andra Ionescu.

Explicația este că „intestinul nou-născutului este steril în momentul nașterii, el nefiind populat de bacteriile normale care se găsesc în intestinul matur; procesul de absorbție a alimentelor este unul nou; în perioada intrauterină intestinul nu este solicitat să efectueze mișcările necesare pentru avansarea materiilor fecale; sistemul nervos este încă imatur, lucru care afectează inervatia și, respectiv, funcția intestinului la sugar; este importantă adaptarea sugarului la alimentație și reacția lui la mesele temporizate.”

image

Cu toate acestea, numeroase studii au eșuat în a stabili cu certitudine sursă colicilor că fiind o suferință cu sediu intestinal. S-a presupus că meteorismul (balonarea excesivă) ar putea fi cauza, produs sau nu de o posibilă intoleranță la lactoză, sau refluxul gastroesofagian. Însă prin încercarea de a trata aceste cauze, nu s-a obținut remisia colicilor, explică medicul pediatru.

De asemenea, medicul explică și faptul că, „ deși sugarul are un disconfort, el se află în plină stare de sănătate: apetitul este păstrat, curbă ponderală ascendentă, tranzitul intestinal normal, el are perioade de calm și trezirea din somn este normală.”.

Potrivit medicului pediatru Andra Ionescu, dacă există și alte probleme în afară de colici, atunci poate fi vorba despre o suferință organică pentru care este important consultul medicului pediatru.

Citește și Însărcinată la 5 ani. Cazul Lina Medina