Ştiai că avem un al doilea creier? Unde se află şi ce rol are

1 shutterstock 1647269665 1 jpg jpeg

În intestine există un „ecosistem“ de bacterii şi reţele neuronale! Acesta este, practic, al doilea creier al nostru, alcătuit din peste 100 de milioane de neuroni. Un creier care nu gândeşte şi nu este creativ, dar care ne influenţează starea.

De câte ori nu ai auzit expresiile „parcă am nişte fluturi în stomac“ sau „mergi pe ce-ţi spune instinctul!“ (limba engleză este mai precisă în acest al doilea caz, deoarece cuvântul este chiar acela pentru intestine, „go with your guts“). Ascuns în pereţii sistemului digestiv, creierul din intestin ne ajută să înţelegem mai bine conexiunile dintre digestie, „toanele“ pe care le avem şi felul în care gândim.

Se ocupă de digestie

Sistemul nervos enteric (SNE), cunoscut sub numele de al doilea creier, se întinde de-a lungul tractului gastrointestinal de la esofag până la rect şi se ocupă în primul rând de digestie. În plus, cu toate că nu gândeşte de unul singur (şi deci nu e cazul să ne bazăm pe el că ne va face contabilitatea sau că va fi interesat de evenimente artistice), comunică intensiv cu creierul din cap. „Rolul lui principal este să controleze digestia, de la înghiţirea mâncării, la eliberarea enzimelor care descompun alimentele, la controlul fluxului de sânge care contribuie la absorbţia nutrimentelor şi până la eliminare“, spune dr. Jay Pasricha, directorul centrului de neurogastroenterologie „John Hopkins“ din Baltimore.

Declanşează schimbări de dispoziţe

Se pare că SNE poate provoca schimbări emoţionale importante, experimentate mai ales de persoanele care suferă de sindromul colonului iritabil şi de cele care sunt afectate frecvent de constipaţie, diaree şi balonare. Multă vreme s-a crezut că anxietatea şi depresia contribuiau la aceste probleme de sănătate, dar cercetări recente arată că lucrurile ar putea sta, de fapt, exact pe dos: iritaţia din sistemul gastrointestinal trimite semnale spre sistemul nervos central (SNC) care declanşează astfel schimbările de dispoziţie. Aşa se explică, spun specialiştii, de ce mulţi dintre cei cu sindromul colonului iritabil dezvoltă depresie.

Probioticele îl ţin sănătos

Al doilea creier poate fi păstrat în formă prin consumul de probiotice şi prebiotice, care contribuie la menţinerea echilibrului florei intestinale. Alimentele fermentate sunt o sursă naturală de probiotice; pentru refacerea florei intestinale (afectată, de pildă, de administrarea de antibiotice), se pot consuma varză murată şi alte legume puse la saramură, kefir şi ceai kombucha (ceai oriental fermentat), care, în plus, stimulează imunitatea. Probioticele se hrănesc cu prebiotice, care sunt fibre non-digerabile, proces care stimulează proliferarea bacteriilor bune în intestin. Printre alimentele care conţin prebiotice se numără bananele, usturoiul, ceapa, sparanghelul, cicoarea şi cerealele integrale. Încă nu se cunoaşte exact mecanismul prin care o floră bacteriană echilibrată scade riscul de depresie, pentru că această ştiinţă a legăturii dintre creier şi intestine este încă destul de recentă. Dovezile obţinute până în prezent arată clar că sănătatea intestinală are efecte pozitive în reducerea inflamaţiei din organism, a nivelului de cortizol (hormonul stresului) şi a nevrozelor. Evitarea fumatului, a zahărului şi a îndulcitorilor artificiali, precum şi a stresului sunt alte metode pentru păstrarea unei flore intestinale echilibrate.

INFO: Al doilea creier nu are capacitate de judecată sau de creaţie, dar influenţează starea de spirit.

Bine de ştiut: Studiile arată că o floră intestinală echilibrată scade riscul de anxietate şi depresie şi că persoanele care iau multe antibiotice, fumează şi consumă excesiv mâncăruri de la fast-food au un risc crescut de a dezvolta aceste afecţiuni.