Limba neagră păroasă: ce este şi la cine apare

1 limba neagra paroasa jpg jpeg

De fiecare dată când ne spălăm pe dinţi, este bine să ne uităm şi la aspectul limbii. Mai exact, culorile anormale pot indica prezenţa unor boli. De exemplu, limba poate căpăta culoarea neagră, cu aspect păros. Este o afecţiune rară şi, din fericire, benignă.

Flora bacteriană orală cuprinde numeroase bacterii, printre care Streptococcus salivarius, Actinomyces odontolyticus, Veillonella, Fusobacterium etc. La persoanele sănătoase, există un echilibru al acestei flore, la fel ca şi în cazul florei intestinale. În momentul în care acest echilibru este perturbat, apar parodontita, halitoza sau limba neagră păroasă. „O modificare a florei bacteriene a limbii poate sta la originea unor coloraţii diverse, cum este cea neagră, dar pot să apară şi alte nuanţe precum cea maronie, galbenă sau verde”, explică medicul stomatolog Christophe Lequart citat de femmeactuelle.fr.

Limba viloasă, mai frecventă la fumători

Numită medical lingua nigra villosa, această afecţiune se manifestă printr-o coloraţie închisă a limbii, cu aspect păros. De asemenea, limba viloasă mai poate avea simptome precum prezenţa gustului metalic în gură şi senzaţia de înecare sau de gâdilătură locală.

Limba viloasă apare în urma alungirii papilelor gustative de pe care celulele moarte nu se mai pot desprinde. Alungirea şi înmulţirea excesivă, rapidă a papilelor favorizează dezvoltarea germenilor care produc pigmenţi.

Principalele cauze care duc la apariţia limbei viloase se numără igiena orală deficitară, administraeea de antibiotice, care perturbă nu numai flora intestinală, ci şi pe cea a gurii, xerostomia (gura uscată) şi consumul în exces de cafea sau de alcool. Persoanele care fumează şi cele care folosesc paste de dinţi cu agenţi iritani au o probabilitate mai mare de a avea limbă neagră păroasă. De asemenea, clorhexidina, un antiseptic prezent în produsele de igienă sau tratamente orale, poate determina coloraţia neagră a limbii. În urma folosirii frecvente a acestor produse, papilele limbii se umflă, apare aşadar o hipertrofie care seamănă cu părul, iar la acest nivel sunt reţinute resturile alimentare.

Citeşte şi: Boli pe care le poţi contracta prin sărut

Ce este de făcut?

Cu toate că nu este o boală gravă, limba neagră păroasă poate afecta viaţa socială, deoarece resturile alimentare pot rămâne între papilele crescute.

Dacă te confrunţi cu o astfel de problemă, mergi la medicul dentist, care îşi va face recomandări de specialitate! În general, eliminarea factorilor care determină limbii negre paroase, cum este fumatul, duce şi la estomparea şi tratarea acestei probleme.  

Citeşte şi: Motive pentru care ţi se usucă gura