Ce trebuie să faci dacă spargi un termometru cu mercur. Mare atenţie!

1 termometru mercur jpg jpeg

Chiar dacă, în ultimii ani, mai des folosite sunt termometrele digitale, mai există în multe locuinţe şi termometre tradiţionale, cele care au în componenţă mercur. Este important de ştiut că spargerea unui termometru cu mercur are consecinţe grave pentru sănătate, precum şi pentru mediul înconjurător.

Într-un termometru, cantitatea de mercur este mică, în jur de 3 grame, dar este suficient cât să ducă la apariţia unor consecinţe grave, deci mare atenţie dacă asişti la un astfel de incident.

Element chimic care devine lichid la temepratura camerei, mercurul se evaporă cu mare rapiditate şi astfel emană gaze care sunt deosebit de toxice. Acest compus chimic poate pătrunge în corp prin inhalare, prin consumul unor alimente contaminate sau prin contactul cu pielea. Mercurul poate pătrunde uşor şi prin placentă, iar astfel este transmis fătului, cauzând maformaţii.

În cazul spargerii unui termometru cu mercur, inhalarea vaporilor este posibilă, întrucât metalul lichid se vaporizează inclusiv la temperatura camerei. Astfel, apare intoxicaţia cu acest compus periculos.

Cum recunoşti mercurul? În momentul în care se sparge, se coagulează în mici boabe argintii.

Citeşte şi: Pericolele ascunse din bucătăria ta

Cum trebuie să procedezi

Dacă ai spart un mercur sau dacă eşti martor la un astfel de incident, este bine să respecţi următorii paşi:

- Aeriseşte cât mai repede încăperea; deschide cât mai larg ferestrele şi închide uşile la camere, pentru ca vaporii să nu ajungă şi în alte încăperi.

- Nu sta cu capul aplecat deasupra mercurului, pentru a nu-l inhala.

- Nu folosi mercurul pentru a aspira mercurul şi nici mătura pentru a-l strânge, pentru că, în ambele situaţii, mercurul se va răspândi uşor.

- Nu călca peste zona unde s-a spart mercurul.

- Nu arunca mercurul în toaletă ori la canalizare sau la ghenă.

- Nu lăsa copiii sau animalele în zona producerii incidentului.

- Dacă mercurul s-a răspândit pe parchet sau gresie, foloseşte mănuşi groase de cauciuc. Adună picăturile de mercur cu mişcări uşoare, cu ajutorul prosoapelor de hârtie.

- Colectează mercurul în pungi de plastic ideal cu închidere ziplock sau de gunoi din plastic rezistent.

- Cu ajutorul unei raclete strânge bobiţele, pune-le cu grijă pe un şerveţel de hârtie, apoi în punga cu sistem de prindere.

- Toate obiectele folosite la colectarea mercurului se strâng într-un sac de gunoi rezistent şi se etichetează.

- Contactează pompierii sau administraţia locală.

- Menţine ferestrele deschise cel puţin 24 de ore.

- Poţi apela la un serviciu de igienizare pentru a curăţa casa de orice urmă de mercur.

- Mergi la medic dacă ai tuse persistentă, respiri greu ori au dureri şi arsuri în piept.