Știam că am o tulpină de HPV cu risc crescut. Interviu cu o pacientă cu cancer de col uterin
Tot mai multe românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. Controalele periodice, screeningul și vaccinarea anti-HPV previn boala. Iulia Dumitru este una dintre pacientele depistate cu această afecțiune. Iulia ne-a răspuns la câteva întrebări legate de experiența sa.
Cum era viața ta înainte să afli diagnosticul? Cum te-ai descrie în perioada aceea?
Viața mea era una liniștită. Aveam multe planuri de viitor, atât pe plan profesional, cât și personal — îmi doream să îmi întemeiez o familie și simțeam că sunt într-o perioadă frumoasă a vieții mele.
Eram o persoană care avea tendința să îi pună mereu pe cei din jur pe primul loc și, de multe ori, nu mă gândeam la propriile nevoi.
Îți amintești momentul în care ai simțit prima dată că „ceva nu e în regulă”?
Cred că, la acel moment, nu eram suficient de atentă la semnalele corpului meu. Așa că nu pot spune că am simțit din timp că ceva este diferit, până în momentul în care au apărut semne clare că există o problemă.
Au existat simptome sau totul a venit complet neașteptat?
Știam că am o tulpină de HPV cu risc crescut — lucru pe care l-am aflat în urma unei testări HPV pe care am făcut-o din proprie inițiativă, nu la recomandarea unui medic, așa cum ar fi fost normal — și mergeam constant la controale regulate.
Din păcate, tumora mea a fost una agresivă, localizată în endocol, care, se pare, a evoluat între controalele medicale. Primul semn clar a fost o sângerare care m-a trimis de urgență la medic.
Care a fost primul lucru care ți-a trecut prin minte când ai auzit cuvintele „cancer de col uterin”?
Primul gând a fost dacă voi muri. Din păcate, în mentalitatea noastră, cancerul este asociat automat cu moartea, iar atunci nici eu nu știam prea multe despre asta. În momentul în care medicul mi-a spus că există soluții și că boala poate fi tratată, singurul meu gând a fost să găsesc cea mai bună variantă pentru a mă salva și pentru a merge mai departe.
Există un moment din perioada aceea pe care nu o să îl uiți niciodată?
Nu voi uita niciodată momentul în care a trebuit să le spun părinților și fratelui meu că am cancer. A fost unul dintre cele mai grele momente din viața mea. Nici nu îmi pot imagina cum este pentru un părinte să primească o astfel de veste. La fel de greu a fost și momentul în care am aflat că nu voi mai putea avea copii.
Ai simțit vreodată că „mie nu are cum să mi se întâmple asta”?
Da, sigur. Cred că există tendința generală de a crede că astfel de lucruri li se întâmplă altora — că noi suntem prea tineri, prea atenți, prea sănătoși pentru a trece prin asta.
Și eu gândeam la fel.
Dacă te uiți înapoi acum, există ceva ce ai fi vrut să știi mai devreme despre HPV sau vaccinare?
Mi-aș fi dorit să știu că vaccinul anti-HPV este recomandat și adulților, nu doar copiilor și adolescenților, așa cum credeam eu. Din păcate, nu aveam această informație. Și recunosc că am simțit multă frustrare în momentul în care am realizat că aș fi putut, poate, preveni tot ceea ce am trăit, dacă aș fi știut că mă pot vaccina.
Am ales să mă vaccinez după tratament, tocmai pentru a mă proteja de alte tulpini HPV.
Care a fost cea mai grea parte: diagnosticul, tratamentul sau perioada de după?
Cred că, după un astfel de diagnostic, viața se împarte în două: viața de dinainte și viața de după. Fiecare perioadă a fost dificilă în felul ei. Diagnosticul a venit ca un șoc și a adus cu el foarte multe întrebări și necunoscute. Abia în momentul în care am găsit medicii în care să am încredere am reușit să mă liniștesc.
Din fericire, boala a fost depistată într-un stadiu incipient, iar acest lucru a făcut ca tratamentul și recuperarea mea să fie mai ușoare, comparativ cu situațiile în care boala este descoperită mult mai târziu. Tocmai de aceea realizez astăzi cât de important este să depistăm la timp orice problemă, prin controale regulate și prin atenție la propriul corp.
Perioada de după a fost, poate, cea în care a trebuit să îmi reconstruiesc viața din toate punctele de vedere și să mă adaptez unor schimbări fizice și emoționale majore.
Există lucruri despre cancerul de col uterin despre care oamenii nu vorbesc suficient?
Da, cred că încă este un subiect tabu pentru că este extrem de intim și afectează profund feminitatea, încrederea în sine și viața personală a unei femei.
Însă poate avea efecte majore asupra vieții — așa cum s-a întâmplat și în cazul meu, în care nu mai pot avea copii. Cred că este esențial să vorbim mai mult despre oncofertilitate, despre importanța informării pacienților încă dinainte de începerea tratamentului, astfel încât să își poată cunoaște din timp opțiunile de prezervare a fertilității, în situațiile în care acest lucru este posibil.
La fel de important este și modul în care sunt comunicate astfel de vești. Aceste informații ar trebui transmise cu multă empatie, într-un cadru adecvat, ideal de o echipă multidisciplinară, care să includă și sprijin psihologic.
Pentru multe femei tinere, această discuție poate schimba complet felul în care își privesc viitorul și le poate oferi timp și resurse emoționale pentru a lua decizii informate.
În unele situații, femeile intră la menopauză precoce sau dezvoltă limfedem, o boală cronică ce poate afecta semnificativ calitatea vieții pentru totdeauna. Și cred că nu se vorbește suficient despre faptul că acest tip de cancer poate fi prevenit. Este unul dintre puținele tipuri de cancer pentru care există prevenție prin vaccinare.
Se poate evita atât de multă suferință…
Cum au reacționat oamenii apropiați când au aflat?
Am avut norocul să am familia și prietenii apropiați alături de mine, iar susținerea lor necondiționată a fost esențială în procesul meu de vindecare.
Au existat și persoane care s-au speriat sau care nu au știut cum să reacționeze, iar asta a fost dureros. Dar astfel de momente te ajută să înțelegi cine sunt oamenii care contează cu adevărat în viața ta.
Ce te-a ajutat să mergi mai departe în perioada aceea?
Dorința de a trăi. Cred că abia în momentele în care nu știi dacă vei mai trăi realizezi cât de mult iubești viața. Și, bineînțeles, faptul că am avut atât de mulți oameni dragi lângă mine a contat enorm.
Ce ai descoperit despre tine în timpul acestei experiențe?
Am descoperit că sunt mai puternică decât îmi imaginam și cred că asta descoperă mulți oameni în astfel de momente-limită. Dar am descoperit și cât de important este să accepți vulnerabilitatea și să ceri ajutor atunci când ai nevoie. Am realizat și cât de mult mă consumam pentru lucruri care, în realitate, nu erau atât de importante.
Ce ai vrea să înțeleagă femeile despre HPV și controalele ginecologice?
În primul rând, aș vrea ca femeile să înțeleagă că a avea HPV nu este o rușine. Este un virus extrem de frecvent, cu care majoritatea oamenilor intră în contact la un moment dat în viață. Tocmai de aceea cred că trebuie să vorbim mult mai deschis despre HPV, fără teamă, fără rușine și fără stigmă.
Cu cât discutăm mai deschis despre prevenție, vaccinare și controale ginecologice, cu atât putem salva mai multe vieți. Cred că prevenția depinde și de fiecare dintre noi — de capacitatea noastră de a ne prioritiza sănătatea și de a nu amâna lucrurile importante atunci când „totul pare în regulă”.
Să ne facem timp pentru acel control.
Să discutăm mai mult cu medicii noștri.
Să ne informăm din surse credibile.
Să cerem mai multe păreri atunci când simțim că ceva nu este în regulă.
Să mergem la screening, să facem testul HPV și testul Babeș-Papanicolau.
Și să luăm în considerare vaccinarea anti-HPV, pentru că vaccinarea chiar poate salva vieți.
Sunt gesturi care pot părea mici sau ușor de amânat într-o viață aglomerată. Dar uneori aceste decizii contează mai mult decât ne putem imagina în momentul în care le facem.
Cred că nimeni nu ar trebui să afle despre prevenție abia după ce trece prin boală, așa cum am aflat eu. Dacă m-aș fi vaccinat, viața mea ar fi fost alta.
În cazul meu, boala a fost depistată într-un stadiu incipient, iar acest lucru a făcut diferența dintre un tratament suportabil și o luptă extrem de dificilă pentru viață. De aceea încurajez femeile sa mearga la controale periodic, chiar dacă nu au simptome.
Cum arată viața ta acum?
Viața mea este diferită, dar poate mai conștientă și mai autentică decât înainte. Încerc să mă bucur mai mult de lucrurile simple. Nu a fost o experiență care m-a definit complet, dar cu siguranță m-a transformat.
Simt că am reușit să găsesc un sens în tot ceea ce am trăit, iar acesta este unul dintre motivele pentru care aleg să îmi spun povestea și să mă implic în proiecte pe zona de prevenție și de sănătate.
Dacă experiența mea face ca măcar o singură femeie să meargă la control sau să se vaccineze anti-HPV, dacă determină un singur părinte să se informeze și să își vaccineze copiii - atât fetele, cât și băieții, atunci faptul că vorbesc despre asta are sens.
Eu nu mai pot schimba ceea ce mi s-a întâmplat.
Dar sper ca, de acum înainte, tot mai puține femei să fie nevoite să treacă prin aceeași experiență.
