Vrei să te laşi de fumat? Această plantă te poate ajuta!

Dacă ai probleme cu ficatul sau fumezi în exces și vrei să te lași de acest obicei, folosește remediile cu pedicuță, o plantă care îți protejează sănătatea în mai multe moduri!

image

Pedicuța (Lycopodium clavatum), cunoscută în popor sub diferite denumiri (talpa-ursului, brădișor, cornișor), este o plantă veșnic verde ce se aseamănă vizual cu mușchiul de pământ. Se găsește la altitudini de peste 600 de metri și este apreciată în medicina alternativă pentru proprietățile diuretice, laxative, antitumorale, antialcoolice, antitabagice și antireumatice. De la pedicuță se folosesc frunzele și tulpina, care se administrează sub formă de ceai, tinctură, pulbere, suplimente, cataplasme etc.

Tinctura tratează tabagismul

Pedicuța protejează organismul de efectele nocive pe care tutunul îl poate avea asupra organismului. În plus, datorită conținutului de alcaloizi, acizi organici, săruri minerale și flavonoide, această plantă îi poate ajuta pe cei dependenți de fumat să se lase de acest viciu. În această situație, se recomandă folosirea tincturii, din care se administrează câte o jumătate de linguriță diluată în 100 ml de apă, de 4 ori pe zi. Tratamentul durează minimum 3 luni sau în funcție de recomandările medicului.

Vezi şi: Plantele care te ajută să scapi de fumat şi de viciul alcoolului

Pulberea protejează ficatul

Studiile au arătat că această plantă poate fi folosită în tratamentul afecțiunilor hepatice și hepatice cronice, datorită acțiunii sale antiinflamatoare și antioxidante. În plus, pedicuța inhibă dorința de a consuma alcool, ceea ce protejează sănătatea ficatului. Pentru efecte maxime, se recomandă amestecul de pulbere de pedicuță, armurariu și rostopască. Se ia 1 jumătate de linguriță de pulbere. Se ține sub limbă 15 minute, apoi se înghite cu apă. Procedura se face cu 30 de minute înainte de masă.

Infuzia stimulează digestia

Pedicuţa stimulează digestia, combate constipația și balonarea. Cel mai simplu mod de administrare este infuzia. Peste 1 linguriță de plantă se toarnă 250 ml de apă clocotită. Vasul se acoperă și se lasă la infuzat 10-15 minute, după care se strecoară. Se consumă 1 cană pe zi. Remediul se administrează cu precauție de către persoanele ce suferă de diaree, gastrită hiperacidă, ulcer gastric și duodenal.

Ceaiul susține sănătatea tractului urinar

Datorită acțiunii diuretice, ceaiul de pedicuță contribuie la sănătatea vezicii urinare. De reținut că pedicuța nu se fierbe, ci doar se opărește cu apă. Se ia 1 linguriță de pedicuță, se opărește cu 250 ml de apă clocotită și se lasă 2-3 minute la infuzat. Se bea o cană cu ceai înainte de micul dejun. Ceaiul ajută și în cazul edemelor, cu picioare umflate, grele și obosite.

Pentru dureri sau spasme musculare, pune 100-300 g de plantă într-un săculeț de pânză, aplică pe zona dureroasă și lasă să acționeze peste noapte.

Remediu contra căderii părului

Dacă te confrunți cu alopecie (căderea părului), adaugă 1 linguriță de plantă într-un vas, la fiecare 250 ml de apă clocotită. Acoperă 15 minute și strecoară. Cu soluția rezultată te clătești pe cap de 2 ori pe săptămână sau de câte ori este nevoie.

Contraindicații și precauții

Femeile însărcinate, cele care alăptează, copiii și nici persoanele ce suferă de insuficiență renală cronică nu trebuie să consume leacuri cu pedicuţă. Dacă te confrunți cu probleme cardiace, gastrointestinale și pulmonare, cere sfatul medicului înainte de tratament. Pedicuța nu se fierbe, ci se lasă la infuzat!