Scapă de sinuzită cu busuioc

Sinuzita înseamnă inflamaţia acută sau cronică a unuia ori a tuturor sinusurilor oaselor feţei.

Simptome: durere intensă la nivelul sinusului afectat sau al dinţilor şi maxilarelor, secreţie nazală purulentă şi abundentă, respiraţie îngreunată, tumefacţia pleoapelor superioare, stare generală alterată, marcată de vertijuri, febră mai mult sau mai puţin accentuată.

Forma cronică se mai manifestă şi prin cefalee, tuse repetată şi expectoraţie abundentă.

Prevenire: feriţi-vă de răceli şi umezeală, evitaţi schimbările bruşte de temperatură, evitaţi fumul de ţigară.

Tratament pentru secreţii nazale

Busuioc. Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 200 ml de apă clocotită, se infuzează 7 minute, se beau 3 căni pe zi, până la dispariţia secreţiilor.

Cimbrişor. Se pun 1-2 linguriţe de plantă la 1 l de apă fierbinte. Se fac inhalaţii timp de 5 minute, seara, zilnic, până la dispariţia secreţiilor. Se prepara o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se infuzează câte 5 minute, de 3-4 ori pe zi. Se pot face şi spălături nazale cu infuzia astfel obţinută, până la dispariţia secreţiilor.

Tratament pentru tuse expectorantă

Pătlagină. Se prepară o infuzie: la 250 ml apă clocotită se adaugă 5 g de plantă uscată, mărunţită, se acoperă 5 minute, după care se strecoară şi se consumă caldă, îndulcită cu miere, două căni pe zi, nu mai mult de 10 zile. Se poate folosi tinctură de pătlagină, câte 10 picături de două ori pe zi la copii şi câte 30 de picături de două ori pe zi la adulţi în ceai sau apă plată.

Fenicul. Se face infuzie din 5 g plantă la 100 ml de apă, la care se adaugă 200 mg miere. Siropul obţinut se poate păstra la frigider şi se administrează astfel: copii până la 6 ani – de 3 ori pe zi, câte o linguriţă; peste 6 ani – de 3 ori pe zi, câte o lingură; adulţi – o lingură, din oră în oră. Se administrează când tusea este productivă, obositoare, epuizantă.

Rinitele, tratate cu ceai de tei

Rinita reprezintă îmbolnăvirea inflamatorie a mucoasei nazale, cea mai frecventă şi mai cunoscută afecţiune a căilor respiratorii superioare. Simptomele caracteristice sunt: senzaţia de uscăciune la nivelul ochilor, nasului şi gâtului, urmată de congestia mucoaselor acestora, strănut, lăcrimare, secreţie nazală, usturimi în nas, pierderea temporară a mirosului, febră de diverse tipuri şi intensităţi. Se poate trata cu tei, isop, ienupăr, anason, eucalipt, salcie, acestea putând fi administrate fie separat sub formă de infuzie, fie în diverse amestecuri.