Cele mai bune plante care ajută în depresie
Când grijile, stările depresive şi stresul te neliniştesc, încearcă unele remedii care îţi pot ameliora starea de spirit. Unele plantele şi-au dovedit eficacitatea în reducerea tulburărilor emoţionale şi le poţi consuma când stările depresive te cuprind.
Sunătoarea
Folosită de secole pentru diverse probleme de sănătate, sunătatea ajută la combaterea stărilor depresive. Unul dintre compuşii plantei, hiperforina, are acţiune antidepresivă şi calmantă. Sunătoare este indicată în depresiile uşoare şi moderate, nu şi în formele grave. Este bine să ştii că planta poate interacţiona cu unele contraceptive orale, cu antiviralele, anticoagulantele şi cu antidepresivele de sinteză.
Planta se administrează sub formă de infuzie, pentru prepararea căreia ai nevoie de 25 g de sunătoare uscată (sau 35 g proaspătă) la 500 ml de apă. Se pot consuma 2 căni cu infuzie pe zi.
Citeşte şi: Ajutoare din natură pentru echilibrarea psihică
Floarea-pasiunii
Cunoscută şi ca passiflora, această plantă medicinală este renumită pentru beneficiile în ceea ce priveşte îmbunătăţirea stării psihice, reducerea tulburărilor emoţionale, în combaterea stărilor de anxietate şi a stresului. De asemenea, planta este de ajutor contra insomniei şi reduce manifestările menopauzei. Este bogată în taninuri, flavonoide, cumarină şi glicină, având acţiune antioxidantă şi antiinflamatoare. Nu este indicată femeilor însărcinate sau care alăptează, nici copiilor cu vârsta sub 6 ani şi nici persoanelor care urmează să facă o intervenţie chirurgicală. Floarea-pasiunii poate fi administrată sub formă de infuzie, tinctură, capsule (1 pe zi). Infuzia se prepară din 2 linguriţe de plantă la 200 ml de apă şi se lasă la infuzat 15 minute. Se beau 2 ceşti pe zi, de preferat după-amiaza şi seara.
Roiniţa
Considerată sedativ natural, roiniţa îmbunătăţeşte starea psiho-emoţională, calmează nervozitatea, agitaţia, şi reduce anxietatea. Pentru a beneficia de aceste efecte, poţi încerca infuzia de roiniţă obţinută din 2 linguriţe de plantă la 1 cană cu 200 ml de apă fiartă. Lasă la infuzat 5 – 10 minute. Contra insomniei, nervozităţii sau agitaţiei, îţi poţi masa braţele şi tâmplele cu câteva picături de ulei esenţial de roiniţă dizolvate în puţin ulei vegetal. Consumul de roiniţă nu are efecte nedorite în dozele recomandate, planta fiind totuşi contraindicată gravidelor şi mamelor care alăptează.
Pentru un efect mai pronunţat în ceea ce priveşte îmbunătăţirea stării psiho-emoţionale, poţi asocia roiniţa cu sunătoarea şi cu floarea-pasiunii.
Valeriana
Renumită pentru efectele sale anxiolitice (contra anxietății), valeriana este benefică și în tulburările de somn cauzate de stres, grație acțiunii sedative. De asemenea, mai este indicată în caz de hipertensiune survenită pe fondul stresului, în nervozitate, depresie și nevralgii. Infuzia de valeriană, obținută dintr-o lingură de plantă la 200 ml de apă clocoatită, se bea seara, pentru a favoriza somnul. Pentru echilibrare emoţională şi neuro-psihică, poţi încerca şi tinctura de valeriană: se iau 20 – 25 de picături diluate în 100 ml de apă de 3 ori pe zi.
Hameiul
Ingredient de bază în bere, hameiul este şi o plantă medicinală valoroasă. Încă din timpuri foarte vechi, conurile de hamei erau folosite pentru acţiunea sedativă. Hameiul este indicat pentru reducerea excitabilității nervoase, planta având şi efecte antispastice, diuretice şi astringente. Pentru acțiunea calmantă, se recomandă infuzia obținută dintr-o lingură și jumătate de conuri de hamei la 200 ml de apă fierbinte. Se bea de-a lungul unei zile, în 3 reprize.