Cele mai bune leacuri cu soc. Cum prepari socata
Ne răsfaţă cu mirosul ei, care ne aduce aminte de socată. Însă socul are şi proprietăţi medicinale, fiind, printre altele, de ajutor în constipaţie şi boli renale.
Este perioada de înflorire a socului, aşa că profită de acest lucru şi adună florile parfumate ale acestui arbore, cu care vei putea prepara remedii utile în multe probleme de sănătate. În scopuri terapeutice, se folosesc mai ales florile, care conţin, printre altele, uleiuri volatile, taninuri şi mucilagii, dar şi fructele şi scoarţa, fiecare cu indicaţii specifice.
Substanţele active din soc au efect sudorific (uşurează producerea transpiraţiei) şi diureza, au acţiune antiinflamatoare şi reglatoare a tranzitului intestinal, depurativă, dizolvă calculii renali şi combat reumatismul.
Remediile pe bază de soc sunt recomandate în problemele de tranzit intestinal (constipaţie), pentru creşterea imunităţii, în nevralgii, în cistită, edeme, astm bronşic, reumatism, în infecţii respiratorii (gripă, răceală) şi ORL, iar extern, socul este de ajutor în tratarea furunculelor şi abceselor (graţie acţiunii antispeptice a plantei).
Sub ce formă se administrează remediile
Infuzia de soc se prepară din 2 linguriţe de flori la 250 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 15 minute; se consumă trei căni pe zi. Infuzia este indicată în problemele renale, în cistită, gripă, rinită, reumatism, sinuzită, bronşită, obezitate, constipaţie, mâncărimi ale pielii, senzaţia de picioare reci. Infuzia de soc este indicată şi mamelor care alăptează, deoarece stimulează secreţia de lapte.
Extern, ceaiul preparat din 5 linguri de flori de soc la 500 ml de apă, lăsat la infuzat un sfert de oră, se foloseşte în caz de abcese, furuncule, piele inflamată sau iritată.
Decoctul de soc se prepară din 50 g de flori la 1 litru de apă. Se lasă 5 minute la fiert, după care se lasă acoperit vasul 10 minute. Acest remediu este recomandat în constipaţie. Efect laxativ are şi sucul obţinut prin mixarea a 20 g de fructe coapte de soc (cele verzi sunt toxice!), care se amestecă apoi cu o lingură de miere. În durerile articulare, se fac băi cu decoct din flori. Decoctul se prepară din 300 g de flori la 5 litri de apă. Se fierb 10 minute, apoi se toarnă în apa de baie, în care se stă un sfert de oră. Băile cu decoct de soc se fac 20 de zile la rând.
Tinctura se obţine dintr-o floare de soc, care se pune într-o sticlă şi se acoperă cu alcool de 45 de grade. Se lasă la macerat două săptămâni, după care se strecoară. Se dizolvă o linguriţă din această tinctură într-o jumătate de pahar cu apă şi se consumă în fiecare dimineaţă. Acest remediu ajută la buna funcţionare a rinichilor, prin reglarea acidităţii. Tinctura de soc este benefică şi în chistul ovarian, în ovare polichistice şi în sâni dureroşi.
Socata se prepară din 12 flori de soc proaspete, care se pun într-un borcan cu zeama de la 5 lămâi. Separat, se fierbe 1 kg de zahăr în 3 litri de apă. Acest sirop se completează cu apă până la 8 litri, după care se toarnă peste florile de soc. Vasul se acoperă cu un tifon şi se lasă la fermentat patru zile, amestecând cu o lingură de lemn de câteva ori pe zi (pentru accelerarea fermentaţiei se poate adăuga drojdie, 10 g). Când lichidul fermentează, se pune în sticle, care se închid ermetic şi se ţin la rece. Socata este indicată în retenţia de apă, în constipaţie şi în infecţii urinare. Se administrează câte un păhărel înainte de mesele principale.
Pulberea din fructe de soc maturate se prepară prin măcinarea acestora, din care se iau câte 3 linguriţe pe zia. Acest remediu este recomandat în convalescenţă, pentru îmbunătăţirea tranzitului intestinal şi pentru ameliorarea vederii nocturne.
Plantă cu efect detoxifiant
Remediile din soc (infuzie, tinctură, pulbere) sunt recomandate şi pentru eliminarea toxinelor din organism, dată fiind acţiunea lor laxativă şi diuretică. Se poate face o cură cu tinctură de soc (30 de picături diluate în puţină apă, după mesele principale), timp de două săptămâni.
BINE DE ŞTIUT
Leacurile din soc sunt contraindicate personalor cu colon iritabil, cu sindrom de malabsorbţie sau cu diaree cronică.
ATENŢIE!
Nu se consumă mai mult de 200 g de fructe de soc pe zi, din cauza pericolului de toxicitate. Senzaţia de gât iritat, arsurile stomacale, voma, convulsiile şi dificultăţile respiratorii sunt câteva dintre simptomele intoxicaţiei.
Citeşte şi: Socul, medicul fără stetoscop