Ai varice? Iată ce te poate ajuta!

Publicat:
varice jpg

Dincolo de faptul că sunt inestetice, varicele semnalează o problemă cu circulaţia sângelui. În completarea tratamentului recomandat de medic, unele remedii naturale pot fi de ajutor.

Varicele sunt dilatații vizibile și dureroase ale venelor, frecvent localizate pe picioare, care apar atunci când sângele stagnează și circulația este afectată. Simptomele pot include senzație de greutate, durere, mâncărime și sensibilitate a pielii. Pe lângă tratamentul medical, există remedii naturale care pot fi folosite ca adjuvant pentru reducerea simptomelor și îmbunătățirea aspectului pielii.

Remediile naturale pentru varice sunt soluții complementare care se pot asocial cu exerciții ușoare, hidratare corespunzătoare și evitarea statului prelungit în picioare sau pe scaun, pentru un efect benefic mai puternic.

Ceaiul de ghimbir

Ghimbirul conține gingerol și alți compuși cu efect antioxidant și antiinflamator. Stimulează circulația și reduce durerea.

Ingrediente:

· 1 cm rădăcină de ghimbir (sau 1 linguriță pudră)

· 1 litru de apă

Mod de preparare:Se fierbe apa, se adaugă ghimbirul și se mai lasă 5–10 minute. Se strecoară și se bea în 3–4 porții pe zi.

Nu este indicat acest remediu natural dacă persoana cu varice are și ulcer gastric sau tulburări de coagulare.

Ceai de rozmarin

Rozmarinul are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, utile pentru senzația de picioare grele și piele sensibilă.

Ingrediente:

· 5 g frunze proaspete de rozmarin

· 250 ml apă clocotită

Preparare: Se lasă frunzele la infuzat 5–10 minute. Se bea de 3–4 ori pe zi.

Acest remediu este contraindicat gravidelor, mamelor care alăptează și persoanelor cu boli hepatice. Poate interacționa cu medicamente anticoagulante sau antihipertensive.

Loțiune cu tătăneasă și roiniță

Acest remediu are efect calmant, cicatrizant și antiinflamator, îmbunătățind aspectul pielii prin micșorarea dimensiunii venelor.

Ingrediente:

· 4 frunze de tătăneasă

· 1 lingură roiniță

· 500 ml alcool

Preparare:Pune ingredientele într-un recipient de sticlă cu alcool. Lasă 24 de ore la macerat. Aplică loțiunea pe zonele afectate cu o dischetă curată, de 2–3 ori pe zi.

Suc de struguri negri

Strugurii negri conțin resveratrol, cu efect antioxidant și protector vascular.

Ingrediente:

· 1 cană struguri negri

· 1 cană apă

Preparare:Mixeză în blender ingredientele și bea imediat, fără zahăr. Se consumă zilnic.

Comprese cu armurariu

Armurariul ajută la reducerea inflamației și la protecția vaselor.

Ingrediente:

· 1 linguriță fructe de armurariu

· 250 ml apă clocotită

Preparare: Lasă la infuzat 15 minute armurariul în apă, strecoară și aplică pe zonele cu varice, folosind o pânză. Repetă zilnic.

Comprese cu varză

Frunzele calde de varză reduc inflamația locală şi pot ameliora varicele. 

Ingrediente:

· 5 frunze de varză

Preparare: Încălzește-le câteva secunde la microunde sau în apă caldă și aplică pe zonele afectate. Ține până se răcesc, apoi clătește cu apă rece.

Castanul sălbatic

Unul dintre cele mai apreciate remedii cu acţiune tonic venoasă este castanul sălbatic. Un compus din această plantă (aescina) ajută la întărirea vaselor capilare şi intensifică fluxul sangvin. Remediile pe bază de castan sălbatic sunt recomandate în tratamentul insuficienței venoase cronice sau al venelor varicoase.  Pentru tratarea insuficienței venoase și a problemelor circulatorii se poate lua 1 capsulă de 3 ori pe zi, între mese, într-o cură de 2-3 luni.

Ca tonic capilar, se poate folosi și tinctura de castane sălbatice. Aceasta se obține din 250 g de castane cu coajă la 1 litru de alcool de 40%. Se lasă la macerat 15 zile. În flebite sau varice, se aplică extern câteva picături.  

Ceai de alun

Remediul menține sănătatea venelor și a capilarelor prin creșterea tonicității pereților acestora, reducerea proceselor inflamatorii, fluidizarea sângelui.

Ingrediente:

· 2-3 lingurițe de plantă uscată

- 200 ml de apă clocotită. Se lasă 10 minute la infuzat, se strecoară, apoi se beau 2 ceaiuri pe parcursul zilei, într-o cură de minimum 3 săptămâni.

Uleiuri esențiale: lavandă, lămâie și sunătoare

Masajele cu uleiuri stimulează circulația sângelui.

Ingrediente:

· 8 ml ulei de floarea-soarelui

· 2 picături ulei de sunătoare

· 2 picături ulei de lavandă

· 3 picături ulei de lămâie

Preparare: Se amestecă și se masează picioarele dinspre tălpi spre coapse, cu mișcări circulare și blânde.

Ceaiul de ghimpe pădureţ  

Leacurile din această plantă sunt recomandate în insuficienţa venoasă sau în varice. Substanţele active din ghimpele pădureţ, printre care ruscogeninele, au efect antiinflamator şi vasoconstrictor, crescând tonusul vaselor.

Ingrediente:

- 2 linguriţe de plantă

- 1 cană cu apă fierbinte

Preparare: Se lasă la infuzat 10 minute, apoi se consumă. Se beau 2 căni pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă. Ghimpele pădureţ  se poate administra şi sub formă de capsule, pentru sănătatea venelor şi pentru ameliorarea problemelor legate de hemoroizi.