Cromoterapia îţi influenţează viaţa şi sănătatea

1 cromoterapie jpg jpeg

Când îţi alegi hainele, chiar dacă stai în casă, ţine cont şi de „cerinţele“ stării de spirit. Iată câteva dintre efectele pe care le au culorile asupra psihicului!

Dacă te simţi lipsit de puteri, îmbracă ceva de culoare roşie. În schimb, dacă simţi nevoia să te calmezi, soluţia o reprezintă culoarea verde.

Nu mai este un secret faptul că terapia cu ajutorul culorilor poate fi extrem de eficientă în cazuri de anxietate, căderi nervoase, lipsa poftei de mâncare sau chiar depresie. Unele dintre culori au rolul de a stimula activitatea biologică a organismului, în timp ce altele o „domolesc“.

O astfel de terapie este mai mult decât benefică în lunile de primăvară, când psihicul este afectat, acum şi de apariţia epidemiei de COVID-19. Melancolia, indispoziţia şi chiar stările depresive pot fi evitate cu ajutorul cromoterapiei!

Roşul te trezeşte la viaţă

Când ai nevoie de energie îmbracă ceva în această culoare! Se spune că roşul deţine supremaţia în codul cromatic şi că nu oricine poate să-l poarte, ci numai oamenii încrezători în forţele lor, în deciziile pe care le iau, şi cei „atotcunoscători“. Care este explicaţia? Această culoare stimulează creşterea tensiunii sanguine şi produce o stare de agitaţie, datorată secretării de adrenalină în corp.

Portocaliul alungă emoţiile negative

Cu ajutorul acestei culori poţi spune „adio!“ indispoziţiilor. Cum poţi recunoaşte persoanele optimiste? Nimic mai simplu. Acestea au cel puţin un obiect vestimentar de această culoare. Şi asta, pentru că se ştie din cele mai vechi timpuri că portocaliul stimulează energia emoţională şi fizică. Personalităţile „portocalii“ sunt mereu vesele, glasul lor este cald şi, nu în ultimul rând, debordează de senzualitate.

Albastru aduce o stare de pace

Persoanele care preferă să aplaneze orice conflict, în sprijinul stării de bine, sunt cele care au în garderobă predominat ţinute în nuanţe ale acestei culori. Dacă suferi de hipertensiune, stres sau insomnie nu ezita să porţi ceva de culoare albastră. Şi o simplă eşarfă ajută enorm în alungarea anxietăţii. În cazul în care vrei să scapi de câteva kilograme, albastrul poate fi aliatul perfect. Este de ajuns să mănânci din farfurii cu această cromatică, iar apetitul tău se va micşora simţitor. La polul opus sunt însă vasele de culoare portocalie: acestea vor declanşa senzaţia de foame.

Verde, regenerarea prin culoare

Rămânem la capitolul „calmant“ şi trecem pe listă culoarea predominantă a naturii: verdele. O persoană aflată în convalescenţă se va recupera mai uşor dacă se înconjoară cu nuanţe ale acestei culori, care este considerată, pe bună dreptate, simbolul renaşterii. Chiar şi o simplă veioză cu abajurul verde poate face minuni. De asemenea, verdele este un element ajutător pentru cei cu probleme de vedere.

Violetul îţi redă încrederea

Culorile violet, indigo sau purpuriu sunt considerate de către specialişti cele mai elegante. De îndată ce vei îmbrăca o ţinută de culoare violet, starea de spirit îţi va fi simţitor îmbunătăţită. Îţi poţi recăpăta încrederea, în timp ce emoţiile şi stresul dispar ca prin minune. În plus, calmează sistemul cardiovascular, dar şi durerile. Cu ajutorul violetului poţi alunga şi unele dependenţe nedorite.

Nu a ştepta să apară tratamente miraculoase pentru ca starea ta de spirit să fie mai bună!

Încearcă să ţii cont de ce are nevoie psihicul tău. Cromoterapia este una dintre cele mai sigure şi mai rapide metode de alungare a stresului şi anxietăţii. Alegi să fii în trend? Ascultă şi glasul subconştientului!