Trăim timpuri în care majoritatea femeilor pun accentul pe carieră, pe crearea unei situaţii financiare stabile. Din păcate, anii nu stau în loc şi multe din această majoritate ajung să realizeze că au trecut de 37-38 de ani, iar sarcina, oricât de mult şi-ar dori-o, nu apare.

Pentru a înţelege ce se întâmplă în organismul unei femei, din punct de vedere al fertilităţii, am stat de vorbă cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supra specializare în infertilitate.

Infertilitatea nu ţine cont de sex

Cazurile de infertilitate, fie că vorbim de cele de tip feminin, fie de cele de tip masculin, sunt în creştere. Astfel, la nivel mondial, unul din cinci cupluri este declarat infertil.

Cu alte cuvinte, dacă timp de un an, cuplul a întreţinut raporturi sexuale regulate şi neprotejate, iar sarcina nu a apărut, diagnosticul pe care cei doi parteneri îl vor primi este cel de infertilitate. Iar primul pas pe care cuplul îl are de făcut este consultul la medicul specialist în infertilitate şi începerea analizelor specifice acestui diagnostic.
Pentru o femeie trecută de 37 de ani, aflarea rezervei ovariene este o etapă foarte importantă atunci când îşi doreşte să afle de ce sarcina întârzie sau dacă mai poate face copii. Această rezervă ovariană este asemenea unui tezaur, este comoara fiecărei femei, şi este reprezentată de capacitatea ovarelor de a produce ovocite de calitate bună. Mai mult chiar, fiecare femeie se naşte cu o rezervă ovariană finită.

Rezerva ovariană feminină

Dacă în timpul vieţii intrauterine, o fetiţă are în jur de 6-7 milioane de foliculi ovarieni, ce găzduiesc ovule, numărul acestora scade până la 1-2 milioane în momentul naşterii ei.

La pubertate, cifra ajunge abia la 400-500.000, scăzând la aproximativ 1000 de foliculi înainte de menopauză. Tot acest proces de pierdere a foliculilor este unul firesc.

Reducerea dramatică a numărului acestora se înregistrează în jurul vârstei de 37-38 de ani, iar probabilitatea unei femei de a concepe un copil pe cale naturală devine din ce în ce mai mică.
Capacitatea unei femei de a concepe este mai mică, cu cât rezerva ovariană este mai scăzută. Pe măsură ce femeia înaintează în vârstă, ovarele produc ovule din ce în ce mai puţine, iar calitatea acestora scade odată cu numărul lor. Rezerva ovariană poate fi apreciată după câţiva parametri:

Află cât de eficientă este contracepţia cu ovule AICI

Vârsta pacientei, un criteriu selectiv

Dacă din punct de vedere al calităţii, cele mai importante ovocite sunt cele din primii ani după debutul menstruaţiei.

Pe măsură de trec anii, ovulele eliberate sunt mai slab calitative.

Mai mult chiar, după împlinirea a 40 de ani, 80% dintre ovocitele unei femei sunt anormale din punct de vedere genetic.

Hormonul anti-Mullerian sau AMH

Recoltarea probei de sânge nu necesită o pregătire specială din partea pacientei şi poate fi recoltat în orice zi a ciclului menstrual.

Este recomandat femeilor care au împlinit 35 de ani şi îşi doresc să devină mame, celor care au fost diagnosticate cu endometrioză, au în familie cazuri de menopauză precoce, au suferit o intervenţie chirurgicală la ovare, celor care au probleme de fertilitate.

Analize necesare

Printre analizele ce trebuie realizate se regăsesc fără doar şi poate FSH (hormonul foliculostimulant) şi estradiolul cât şi ecografia transvaginală.

Aceasta din urmă făcută în zilele de menstruaţie, poate spune care este numărul foliculilor antrali (sunt foliculi ce se dezvoltă la începutul unui ciclu, dintre care rămân maximum doi, ce se dezvoltă în foliculi maturi).
Din nefericire, îmbătrânirea ovocitelor nu poate fi împiedicată sau prevenită, toate fac parte dintr-un proces natural.

Nu există tratamente care să crească rezerva ovariană, dar prin tehnicile de reproducere umană asistată, o femeie cu rezervă ovariană scăzută poate obţine sarcina mult dorită.

Dr Vythoulkas Andreas, Bucureşti

Medic specialist obstetrică-ginecologie

www.vythoulkas.ro

nr. programari: 021.9607