Pornografia, explicată de psiholog. Poate crea dependenţă?

1 shutterstock 354127460 jpg jpeg

Pornografia a existat întotdeauna, într-un mod sau altul şi a fost mereu un subiect controversat. Unii oameni nu sunt interesaţi de aceasta, iar unii sunt profund ofensaţi când doar aud cuvântul. Alţii o utilizează ocazional, iar alţii în mod regulat. Totul se rezumă la preferinţele personale şi la alegerea personală.

Potrivit cunoscutul psiholog român Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), dependenţa de pornografie se referă la o persoană care devine dependentă emoţional de pornografie până la punctul în care aceasta interferează cu viaţa de zi cu zi, relaţiile şi capacitatea de a funcţiona. “Este uşor de înţeles cum aceasta ar putea fi o problemă, având în vedere disponibilitatea pe scară largă a pornografiei pe Internet. Acest tip de dependenţă poate fi destul de comună.  O dependenţă este mai mult decât un interes intens pentru ceva. Este o afecţiune care schimbă creierul şi corpul şi determină persoana să se simtă nevoită să continue să utilizeze o substanţă sau să participe la o activitate, în mod excesiv, chiar şi atunci când face acest lucru îi poate face rău. Majoritatea cercetărilor privind dependenţa sugerează că dependenţa activează regiuni din creier asociate cu motivaţia şi recompensa. Mai exact, modifică sistemul de dopamină al organismului. Atunci când o persoană cu dependenţă foloseşte iniţial substanţa sau se angajează în comportament, primeşte o doză intensă de dopamină, care-i provoacă sentimente de plăcere şi recompensă. În timp, corpul începe să producă mai puţină dopamină şi să se bazeze pe substanţă sau comportament pentru a suplini lipsa dopaminei. Dependenţa afectează şi alte aspecte ale creierului, schimbându-l constant şi făcând din ce în ce mai dificilă evitarea substanţei sau a comportamentului dependenţei. Sexul poate fi un comportament extrem de satisfăcător, în ceea ce priveşte dopamina. Utilizarea excesivă a pornografiei poate duce, de asemenea, la dependenţă”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Comportamentul sexual compulsiv – tulburare de sănătate mintală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a adăugat comportamentul sexual compulsiv ca o tulburare de sănătate mintală în 2018. Şi, deşi nu evidenţiază dependenţa de pornografie, se referă la activităţile sexuale repetitive care devin un punct central al vieţii unei persoane şi subliniază că: „îşi neglijează sănătatea şi îngrijirea personală sau alte interese, activităţi şi responsabilităţi”. Un studiu efectuat pe un număr de bărbaţi care au căutat tratament pentru utilizarea problematică a pornografiei a arătat răspunsul creierului lor la imaginile cu conotaţii sexuale. Experţii spun că acelaşi tip de activitate cerebrală este prezentă şi în dependenţa de droguri sau alcool - atunci când circuitele din creier asociate cu recompensa, motivaţia şi memoria sunt pornite.

Mai mult decât atât, psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că dacă pur şi simplu o persoană vizionează material pornografic, acest fapt n-o transformă neapărat într-o persoană dependentă ce necesită remediere. Dependenţele sunt legate de exces care duce la lipsa de control şi pot provoca probleme semnificative.

“Indiferent dacă este o dependenţă instalată sau nu, cei care folosesc pornografia în mod regulat acuză o poftă intensă de sex. Se îndreaptă spre pornografie atunci când sunt anxioşi. De asemenea, tind să extindă acest obicei chiar în mediul de la locul de muncă şi nu doar acasă. Unii experţi cred că există o legătură între utilizarea intensă a pornografiei şi o stimă de sine scăzută sau nemulţumirea în relaţii. Semnele pentru un diagnostic de dependenţa de pornografie variază. Dar majoritatea experţilor sunt de acord că, dacă acest comportament împiedică activităţile de zi cu zi ale persoanei şi îi scade nivelul de energie şi motivaţie faţă de alte activităţi, putem vorbi de o dependenţă”, declară psihologul.

Ştiţi că aţi declanşat dependenţă atunci când:

1.    Pornografia devine o parte centrală a vieţii voastre. Nu mai faceţi lucruri care vă plac cu adevărat, astfel încât să vă puteţi bucura mai mult de ele;

2.    Neglijaţi îngrijirea personală;

3.    Vă pierdeţi interesul pentru alte activităţi.

4.    Deveniţi mai puţin interesaţi de întâlnirile sociale;

5.    Descoperiţi că timpul pe care îl petreceţi vizionând pornografie continuă să crească;

6.    Vă simţiţi ca şi cum aţi avea nevoie de o „remediere” pornografică - şi această remediere vă oferă o mare plăcere;

7.    Vă simţiţi vinovaţi că vizionaţi pornografie;

8.    Petreceţi ore în şir căutând site-uri porno online, chiar dacă înseamnă neglijarea responsabilităţilor sau privarea de somn şi odihnă;

9.    Insistaţi ca partenerii voştri romantici sau sexuali să vizioneze materiale pornografice sau să puneţi împreună cu ei în practică fantezii inspirate din pornografie, chiar dacă nu vor;

10. Nu vă puteţi bucura de sex fără a viziona mai întâi materiale pornografice;

11. Nu puteţi rezista pornografiei, chiar dacă vă tulbură viaţa personală;

12. Vă deteriorează relaţiile;

13. Aţi renunţat la alte responsabilităţi;

14. Vă afectează locul de muncă sau şcoala;

15. Vizionaţi materiale pornografice în locuri care nu sunt adecvate, cum ar fi locul de muncă, şcoala ş.a.;

16. Viaţa sexuală nu vă mai satisface;

17. Nu puteţi înceta să vă uitaţi la materiale pornografice, chiar şi atunci când încercaţi;

18. Nu puteţi renunţa la pornografie, chiar dacă nu vă mai provoacă la fel de multă plăcere;

19. Vizionaţi intens materiale pornografice de 6 luni sau mai mult.

Cauzele dependenţei de pornografie şi factorii de risc

Deoarece dependenţa de pornografie este controversată în comunitatea medicală/de sănătate mintală, nu există un set clar de cauze disponibile. Dar pot exista unele indicii în cauzele comportamentului sexual compulsiv. Experţii care susţin existenţa dependenţei de pornografie susţin că, la fel ca alte dependenţe, aceasta este o problemă complexă cu o serie de cauze posibile. Unele dintre aceste cauze pot include:

1.    Condiţii de sănătate mintală subiacente: o persoană ar putea folosi pornografia pentru a

2.    scăpa de suferinţa psihologică;

3.    Probleme de relaţie: pornografia poate fi o rezolvare pentru nemulţumirea sexuală;

4.    Norme culturale nesănătoase: idei despre modul în care ar trebui să arate şi să se comporte oamenii în timpul sexului, tipurile de sex de care ar trebui să se bucure o persoană şi norme similare pot atrage unii oameni către pornografie;

5.    Cauze biologice: anumiţi factori biologici, inclusiv modificări ale chimiei creierului atunci când o persoană vizionează pornografie, pot creşte riscul de dependenţă;

6.    Accesul facil la materiale ponografice: datorită internetului, accesul la pornografie este la un clic distanţă;

7.    Confidenţialitatea: vizualizarea  materialelor pornografice în privat este mai uşoară ca niciodată. Comportamentele compulsive prosperă în secret.

8.    Stări depresive şi de anxietate

9.    O imagine de sine deteriorată

10. Conflicte familiale (în relaţia cu părinţii), copilărie cu model parental abuziv;

11. Un istoric de abuzuri fizice sau sexuale;

12. Alte dependenţe deja instalate - dependenţa de droguri, alcool, jocuri de noroc etc. pot fi favorizante pentru instalarea unora noi, inclusiv a celei de pornografie.

Complicaţii care rezultă din dependenţa de pornografie

Respingerea ajutorului pentru o dependenţă de pornografie poate duce la probleme precum:

1.    Apariţia sau agravarea stărilor de vinovăţie, ruşine şi stimă de sine scăzută;

2.    Apariţia sau agravarea depresiei, anxietăţii şi a gândurilor suicidare;

3.    Neglijarea partenerului;

4.    Stabilirea de relaţii toxice;

5.    Pierderea concentrării la locul de muncă;

6.    Pierderea locului de muncă;

7.    Instalarea altor probleme cu abuzul de substanţe;

8.    Disfuncţii sexuale.

Tratamentul dependenţei de pornografie şi remedii

“Puteţi primi ajutor dacă simţiţi că obiceiurile pornografice cauzează probleme. Principalul tip de tratament pentru comportamentul sexual compulsiv este psihoterapia şi coachingul. Persoanele care aleg să beneficieze de ajutorul unui psiholog sau coach, beneficiază de abordarea problemelor ”cauză” - relaţia, ruşinea sexuală, depresia, modelul parental disfuncţional etc. Prin urmare, dacă o persoană optează pentru terapie, este important să aleagă un terapeut care înţelege şi poate gestiona în primul rând aceste problematici. Cele mai directe şi eficiente recomandări de abordare sunt: terapia cognitiv-comportamentală (TCC), psihoterapia integrativă sau Neuro-Programarea Lingvistică. Sesiunile de consiliere vă vor ajuta să înţelegeţi ce a provocat dependenţa de pornografie. Terapeutul vă poate ajuta să dezvoltaţi mecanisme eficiente de coping pentru a vă schimba relaţia cu materialele pornografice. De asemenea, medicamentele pot ajuta la controlul substanţelor chimice ale creierului legate de gânduri şi acţiuni obsesive. Acestea includ: antidepresive, stabilizatori de dispoziţie, anti-androgeni”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).