Metoda calendarului - eficientă sau nu?

1 2 jpg jpeg

Metoda calendarului este o modalitate naturală de contracepţie care presupune determinarea zilelor fertile. În acest interval, contactele intime trebuie evitate, pentru a evita o sarcină nedorită.

Cum funcţionează

1. În cazul ciclului regulat.Adesea, un ciclu menstrual are durata de 28 de zile, iar ovulaţia are loc în ziua a 14-a. În acest caz, perioadele fertile, adică momentele în care femeia poate rămâne însărcinată, sunt cu 3-4 zile înainte de ovulaţie şi 1-2 zile după ovulaţie. Dacă ciclul menstrual este de 29 de zile, ovulaţia are loc în ziua a 15-a, iar în cazul unui ciclu menstrual de 30 de zile, ovulaţia apare în ziua a 16-a.

2. Dacă ciclul menstrual nu este regulat, perioada fertilă se calculează astfel:

- timp de 8 cicluri consecutive se identifică perioada cea mai lungă şi cea mai scurtă a ciclurilor menstruale;

- din cel mai scurt ciclu menstrual se scade numărul 18, astfel se identifică prima zi a perioadei fertile;

- din cel mai lung ciclu menstrual se scade numarul 11 pentru a identifica ultima zi a perioadei fertile.

Exemplu: Dacă cel mai scurt ciclu menstrual a fost de 27 de zile (27 – 18 = 9), perioada fertilă începe în ziua a 9-a. Dacă cel mai lung ciclu a fost de 31 de zile (31 – 11 = 20), femeia poate avea contact sexual neprotejat începând cu ziua 21 (perioada fertilă încadrându-se între zilele 9 şi 20).

1 2 jpg jpeg

Când este indicată

Dr. Lara Andronescu, medic specialist în obstetrică-ginecologie, recomandă metoda calendarului în cazul în care femeia:

- are trombofilie (boală care determină coagularea sângelui), situaţie în care este contraindicată administrarea de anticoncepţionale;

- are intoleranţă la sterilet;

- are alergie la latex şi nu poate folosi ca metodă de contracepţie prezervativul.

Avantaje

- riscurile minime asupra sănătăţii, având în vedere că nu se folosesc contraceptive pe bază de hormoni;

- costurile zero, deoarece este cea mai ieftină şi cea mai simplă metodă contraceptivă;

- influenţe minime asupra fertilităţii.

Dezavantaje

- în cazul ciclurilor neregulate, există riscul apariţiei sarcinilor nedorite;

- necesită abstinenţă periodică;

- este considerată una dintre cele mai nesigure metode contraceptive, indiferent de durata ciclurilor menstruale;

- nu protejează de bolile cu transmitere sexuală.

Te-ar putea interesa:

ALEGE METODA DE CONTRACEPŢIE POTRIVITĂ

CE TREBUIE SĂ ŞTII DESPRE STERILET

Sfatul specialistului

Dr. Lara Andronescu, medic specialist obstetrică-ginecologie, Donna Medical Center, Bucureşti

Dacă femeia are un ciclu menstrual regulat şi prezintă ovulaţie lunară în aceeaşi zi, trebuie evitat contactul cu circa 4 zile înainte şi după această perioadă, deoarece spermatozoizii pot supravieţui şi peste 72 de ore în tractul genital feminin de la momentul ejaculării lor în vagin. Astfel, ei pot penetra un ovocit şi la 2 zile de la un contact sexual. La un ciclu menstrual regulat de 28 de zile, ziua probabilă a ovulaţiei este între ziua a12-a şi a 16-a de la debutul menstrei. O altă soluţie este monitorizarea ecografică a ovulaţiei cu identificarea unei zile de ovulaţie. La femeile cu cicluri menstruale neregulate, stabilirea perioadei de contracepţie este aproape imposibilă, din păcate, iar riscul unei sarcini este foarte mare. Dacă totuşi nu există altă posibilitate de contracepţie, pacienta trebuie să identifice ziua ovulaţiei prin ecografii şi dozări hormonale cu respectarea zilei şi adăugarea celor 4 zile înainte şi după.

INFO: Înainte de a alege metoda calendarului, femeia trebuie să ţină evidenţa ciclului timp de câteva luni.