„Un măr pe zi ţine doctorul la distanţă“, spune o zicală cunoscută, care este însă valabilă şi pentru kilogramele în plus. Merele te scapă de toxine, accelerează metabolismul şi scad procentul de grăsime din corp atunci când sunt asociate cu o dietă echilibrată.

Aport minim de calorii

Merele au o densitate calorică mică şi un conţinut mare de apă, un fruct de mărime medie fiind alcătuit din aproximativ 85% lichid. Alimentele bogate în apă oferă organismului o senzaţie de saţietate îndelungată, reducând numărul de calorii zilnice. Un măr are, în medie, 80 de calorii, ceea ce îl face să fie o gustare sănătoasă ideală. În plus, ajută digestia, controlează pofta de dulce şi scade nivelul colesterolului rău.

Ştiai că...
...pentru a digera merele, organismul arde un număr mai mare de calorii decât cel obţinut din aceste fructe?

Sursă importantă de fibre

Un măr conţine în jur de 4 g de fibre, de care organismul are mare nevoie. Merele oferă o senzaţie de saţietate pentru mai mult timp, încetinesc absorbţia zahărului, menţin un nivel optim al grăsimilor în sânge şi previn apariţia problemelor digestive. Un aport optim de fibre în dieta zilnică scade riscul de instalare a obezităţii şi ajută la scăderea în greutate, stimulând metabolismul.

Bogate în antioxidanţi

Merele sunt o sursă naturală şi, totodată, delicioasă de antioxidanţi, care combat radicalii liberi şi previn inflamaţiile în corp. Conţin flavonoide, substanţă care ajută la scăderea tensiunii arteriale, diminuează riscul de infarct miocardic şi previne bolile de inimă.

Info

Coaja merelor conţine pectină, substanţă care accelerează arderea grăsimilor.

Aşa ţii dieta!

Planul dietei este uşor de urmat, nu presupune costuri mari, iar ingredientele sunt uşor de găsit şi de preparat. Nu este recomandat ca dieta să depăşească 5 zile, întrucât poate cauza hiperaciditate gastrică.

După terminarea acestei perioade, continuă să mănânci cel puţin 1-2 mere pe zi şi renunţă la alimentele procesate, pentru a preveni efectul yo-yo, în care kilogramele pierdute se depun la loc.

Ziua 1

Mic dejun, prânz, cină – mere (nu mai mult de 1,5 kg)

Ziua 2

Mic dejun – 2 mere
Prânz – 1 măr, o salată de legume cu 2 felii de brânză slabă
Cină – 200 g peşte slab, 1 salată mică de legume cu 3 mere

Ziua 3

Mic dejun – 1 măr, 1 felie de pâine integrală, 1 felie de şuncă slabă de curcan
Gustare – 1 mână de nuci
Prânz – 1 măr, 1 bucată piept de pui la grătar, 1 salată mică de morcovi şi ţelină

Cină – 2 mere, 1 salată mare de legume

Ziua 4

Mic dejun – 1 măr, 3 felii de şuncă de curcan sau pui, 1 felie de pâine integrală
Gustare – 1 banană, 1 mână seminţe de dovleac crude
Prânz – 1 măr, 200 g ton în conservă, 1 salată de legume
Cină – 2 mere, 1 bol de lapte cu cereale integrale

Ziua 5

Mic dejun – 1 măr, 2 ouă fierte, 1 felie de şuncă slabă, 1 felie de pâine integrală
Gustare – 1 mână de seminţe crude
Prânz – 1 măr, 1 salată de crudităţi, 200 g carne de vită sau piept de pui fără pieliţă
Cină – 2-3 mere, 1 salată de legume, 2 felii de brânză slabă

După finalizarea dietei, principiul de bază ramâne acelaşi, consumarea unui măr înaintea meselor principale. Include în meniu brânzeturi sărace în grăsimi, ouă fierte, iaurturi degresate, carne slabă şi cât mai multe fructe şi legume. Evită, pe cât posibil, produsele de patiserie, dulciurile şi băuturile carbogazoase.