Cu toţii ne îngrijorăm din pricina propriei sănătăţi din când în când, însă atunci când grija devine o adevărată teamă zilnică, apare ipohondria.

Dacă o persoană se teme permanent că este bolnavă, deşi la controalele medicale şi în analize nu apare nimic suspect, poate fi vorba de o tulburare anxioasă numită ipohondrie (sau hipocondrie, în termeni medicali). Ipohondria apare cam la 3-5% dintre oameni, de ambele sexe, la un moment dat în viaţă.

Pentru persoanele care suferă de această tulburare, pe care mulţi specialişti o consideră de natură obsesiv-compulsivă, orice simptom, cât de mic (o durere de cap, o neplăcere gastrică etc.), este perceput ca o dovadă de boală incurabilă. Chiar dacă rezultatele investigaţiilor medicale ies bune, ipohondrii nu sunt uşuraţi, ci tind să creadă că acestea sunt greşite şi că trebuie să le repete sau să facă şi alte analize. Unii medici aşază ipohondria în panoplia fobiilor, deoarece anumite persoane ipohondre evită lucruri sau discuţii care le amintesc de o anumită boală.

Ipohondria poate fi cauzată de o dramă personală

Există mai multe cauze care pot duce la apariţia acestei tulburări, printre cele mai frecvente fiind moartea unei persoane apropiate în urma unei boli. Brusc, persoana rămasă în viaţă, mai ales dacă este apropiată ca vârstă de cel decedat, poate începe să se teamă că ar putea suferi de aceeaşi boală sau de una similară. O altă cauză este declanşarea unei epidemii de gripă, de exemplu, la nivel internaţional. O ştire auzită la televizor despre răspândirea gripei îi poate face pe unii oameni să devină obsedaţi de boala respectivă. Cercetările efectuate până în prezent nu au găsit dovezi concludente cum că ar exista o predispoziţie genetică pentru ipohondrie; însă, dacă în familie există o persoană cu tulburare obsesiv-compulsivă, este posibil ca unele dintre rudele de gradul 1 să dezvolte o tulburare similară.

Cum se tratează ipohondria

Această tulburare se poate trata cu ajutorul unui psihoterapeut, care îl va îndruma pe pacient spre practici care să-i alunge temerile şi să-l facă să conştientizeze diferenţa dintre probleme de sănătate reale şi cele presupuse: „Terapia cognitiv-comportamentală este tratamentul de primă linie pentru ipohondrie. Componenta cognitivă se concentrează pe identificarea şi contracararea convingerilor greşite care te fac să supraestimezi ameninţarea dată de anumite simptome. Şansele de a avea cu adevărat o boală care să-ţi pună viaţa în pericol sunt de obicei scăzute, mult mai scăzute decât riscul pe care îl estimezi tu. Partea comportamentală se concentrează pe stoparea cursei permananente de căutare a asigurărilor de la doctori sau de la alţii. Căutările exagerate pe internet pentru aflarea de informaţii legate de boală vor trebui şi ele oprite”, spune Edmund J. Bourne, doctor în medicină, specializat în tratarea anxietăţii, fobiilor şi a altor tulburări (volumul „Anxietatea şi fobia”, Editura All).

O altă abordare a acestei tulburări este o expunere imaginară la boala de care se teme ipohondrul, prin construirea unui scenariu ipotetic. „În acest caz, vei înregistra scenariul cel mai grav, acela în care chiar ai acea boală temută (de exemplu cancer sau SIDA), cu multe detalii. Scenariul tău va fi înregistrat audio şi vei asculta înregistrarea în mod repetat, până vei reuşi să neutralizezi temerile şi neliniştile pe care ţi le evocă. Chiar dacă la început acesta poate fi un proces foarte neplăcut, el poate reduce fracvenţa şi intensitatea grijilor intruzive în legătură cu boala”, mai precizează medicul. În cazurile mai grave de ipohondrie, psihiatrul poate recomanda pacientului anumite medicamente, precum inhibitorii selectivi de absorbţie a serotoninei.

Citeşte mai multe despre cum se manifestă ipohondria şi ce poţi face:

Cum se manifestă ipohondria

Ipohondria, boala oamenilor sănătoşi