Este Blue Monday- lunea cu cel mai mare risc suicidar - Ce recomandă un cunoscut medic

1 pexels photo 2947945 jpg jpeg

Aproape jumatate din tentativele de sinucidere din Romania (42,86%) au loc la sfarsitul saptamanii iar in timpul saptamanii se inregistreaza un maxim in ziua de marti cand sunt tratate cam 20% din tentativele de sinucidere.

20 ianuarie este considerata de psihologi drept cea mai deprimanta zi din an, cu risc major suicidar, in special datorita asocierii factorilor precipitanti si favorizanti ai tentativelor suicidare precum reintoarcerea la un program de munca mult mai solicitant dupa vacanta de sarbatori, acumularea conflictelor sociale si la locul de munca, termenele scadente de plata a datoriilor sau ratelor, impozitele de la inceput de an, lipsa de motivatie si faptul ca se intrevede ca dorintele si planurile facute la sfarsit de an nu au mari sanse de a fi realizate precum si variatiile termice neobisnuite sau meteosensibilatea.

Psihologul britanic Cliff Arnal spune despre data de 20 ianuarie că este cea mai deprimantă zi a anului 2020. Acesta a analizat o combinaţie de factori şi consideră că „depresia colectivă” din a treia zi de luni din an ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi de o reducere a luminozităţii. Acestor factori li se adaugă datoriile acumulate în urma sărbătorilor de sfârşit de an. Un alt motiv de depresie sunt vacanţele de sărbători şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni.

Aşa a apărut ipoteza „Blue Monday”, ziua care corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă sau cu numărul cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă. În 2020, potrivit aceluiaşi calcul, cea mai fericită zi a anului va corespunde datei de 19 iunie, a treia vineri din luna respectivă.

Pentru evitarea unor gesturi suicidare, mai ales pentru persoanele vulnerabile, recomandam evitarea stresului, asigurarea unui climat psihoprotectiv, asigurarea unei activitati fizice in aer liber si consultul psihologic la cei care se remarca modificari comportamentale.

* Ingestia de medicamente este cea care domina aceasta patologie iar frecvent utilizate sunt hipnoticele, sedativele si anxioliticele.

* Ca noutate constatam cresterea numarului tentativelor de sinucidere pe fondul consumului de droguri  precum si utilizarea din ce in mai frecventa a medicatiei cardiovasculare  si oncologice (legat de disponilitatea acesetei medicatii prin prevalenta acestor boli in patologia genarala) sau a asocierilor medicamentoase, ducand la forme clinice extrem de grave. In cazul toxicelor domestice pe primele locuri se situeaza intoxicatia cu insectid si corozive urmate de cea cu detergenti, susţine pedicul Tudor Ciuhodaru.

* Mai bine de jumatate din tentativele de sinucidere prin intoxicatii (54,66%) au loc in timpul saptamanii dar se constata zile ,,pentru suicid” in care tentativele sunt numeroase-duminica-16,67%, joi-14,91% si marti-14,29%. Pot fi considerati drept factori precipitanti ai tentativelor suicidare conflictele casnice asociate subsolicitarii de la sfarsitul saptamanii precum si  varfurile de adaptare- solicitare  din cursul saptamanii. Depresia este boala ce va domina acest secol iar interrelatia sinucidere-depresie va necesita noi abordari in preventie si terapie.