Divorţul e cea mai bună soluţie?

Alexandra Ioana Siru

psiholog şi psihoterapeut, Centrul Medical ProVita - Diagnostic şi tratament, Bucureşti

Este important ca fiecare partener să se întrebe şi să îşi răspundă sincer la întrebarea „Cu ce am contribuit eu la situaţia aceasta?“, dar şi să conştientizeze că el sau ea poate contribui chiar şi permiţând un anumit comportament toxic sau chiar nefăcând nimic, neluând nicio măsură, necomunicând etc.

În momentul în care fiecare partener înţelege că a contribuit şi cum anume a contribuit, dar realizează şi că o relaţie este alcătuită din 2 persoane, situaţia are şanse să fie tratată cu maturitate – fiecare îşi asumă responsabilitatea. În acest moment, se poate decide divorţul şi acesta va fi amiabil sau de aici poate porni chiar reconcilierea cuplului pe baze mai solide. În caz contrar, apare „victimizarea“ („M-ai făcut să sufăr!“, „Mi-ai nenorocit viaţa!“, „Numai tu eşti de vină!“) cu toate consecinţele ei neplăcute – dorinţa de răzbunare, neacceptarea divoţului („Mi-ai mâncat tinereţea şi acum mă laşi?“) şi o stare perment conflictuală.

O căsnicie este un contract, iar continuarea sau încetarea ei trebuie decisă în mod raţional şi nu emoţional (cu menţiunea că raţiunea nu exclude emoţiile, dar le aduce la un nivel optim/ sănătos). Întrebările pe care ar trebui să şi le pună soţii vizează 4 aspecte: avantajele divorţului în balanţă cu dezavantajele păstrării relaţiei, dar şi avantajele păstrării relaţiei în balanţă cu dezavantajele divorţului.