Te-ai gândit vreodată că desenele copilului îţi pot transmite informaţii preţioase despre emoţiile care-l încearcă sau despre necazurile pe care le are? Hai să încercăm să descifrăm aceste mesaje împreună!

Vârsta este foarte importantă atunci când vrem să interpretăm un desen. „Înainte de trei ani, putem înţelege din desen dispoziţia copilului şi unele tendinţe legate de temperament.

Când mai creşte şi desenează oameni, case, plante şi animale, putem interpreta desenele”, ne spune Monica Cărămizaru, psihoterapeut în cadrul clinicii „Oana Nicolau“, din Bucureşti.

Desenele ne arată cum vede lumea

Prin desen putem înţelege mai bine cum vede copilul lumea sau modul cum şi-ar dori să o vadă. „Iar aceasta poate fi colorată (caldă, veselă, sigură, frumoasă) sau necolorată (rece, tristă, nesigură, ameninţătoare, urâtă).

Modul cum copilul începe un desen şi spaţiul pe care acesta îl ocupă pe foaie arată cum se raportează el la cei din jur”, adaugă psihoterapeutul
Monica Cărămizaru.

Culorile calde denotă un copil echilibrat

Preferinţa pentru o culoare este relevantă dacă cel mic are la îndemână cel puţin zece culori. „Culoarea pe care o alege, dar şi numărul de culori folosite arată deschiderea faţă de ceilalţi, nevoia de comunicare, nivelul de dependenţă. El poate alege culori diferite de la o etapă de dezvoltare la alta, însă preferinţa pentru o culoare sau alta depinde şi de starea de moment şi de dispoziţie”, spune terapeutul.

În general, culorile calde arată un copil echilibrat, iar cele reci şi închise pot indica un copil cu o tendinţă spre tristeţe şi anxietate.

Preşcolarii preferă culoarea roşie

Predilecţia pentru culoarea roşie nu indică un dezechilibru la copiii sub şapte ani. Dacă foloseşte des roşul în desene după şapte ani, este posibil să aibă o tendinţă spre agresivitate. Când predomină albastrul înseamnă că este un copil care se cenzurează.

Verdele este asociat cu socializarea, galbenul folosit fără roşu indică un copil dependent, maroul arată regresie sau încăpăţânare, iar negrul semnifică nelinişte sau pudoare. „Bineînţeles, toate acestea se verifică prin analiza generală a desenului, prin cunoaşterea stării în care copilul a realizat desenul”, precizează psihoterapeutul.

Cum se desenează pe sine

„Acelaşi desen poate fi interpretat diferit în funcţie de vârsta copilului şi de relaţiile cu ceilalţi.“ Dacă se desenează mai mare, mai colorat şi mai în centru, putem înţelege că se valorifică pe sine, se simte vinovat sau neacceptat ori îşi doreşte mai multă atenţie.

Când îşi desenează familia

În desen, copilul îşi descrie familia aşa cum ar vrea el să fie. Persoanele cu care preferă să petreacă timp vor fi desenate mereu aproape de el, eventual în contact direct. Distanţa dintre el şi un membru al familiei exprimă slaba prezenţă a persoanei respective în viaţa copilului sau respingerea.

În cazul unui conflict cu un frate sau cu un părinte, poate „uita” să-l deseneze. Dacă nu se desenează pe sine înseamnă că nu se acceptă sau că nu este acceptat de ceilalţi. Mărimea persoanelor desenate arată importanţa lor în ochii copilului.

Un personaj mic poate avea o importanţă mare, în cazul în care un frate mai mic a captat atenţia familiei. În aceste cazuri, unii copii se desenează ca bebeluşi, ceea ce spune că au nevoie de afecţiune din partea părinţilor.

Îi poţi cere să-ţi explice desenul

Dacă desenele copilului tău te îngrijorează, îl poţi ruga să-ţi povestească unul. Astfel, te va lămuri dacă acele lucruri sunt imaginate sau percepute ca atare, dacă îl sperie sau nu ori dacă doreşte să vorbească despre ele.

Atunci când cel mic vorbeşte despre desen, este bine să-i spui părerea ta, însă cu blândeţe şi numai după ce l-ai rugat să-ţi explice el întâi ce a vrut să deseneze. Dacă nu ştii cum să abordezi subiectul sau dacă nu poţi afla nimic de la copil, sfatul unui psiholog este binevenit.