Copilul tău s-a îndrăgostit. Ce e de făcut?

1 2 jpg jpeg

Evită să-i pui interdicţii Rareori se întâmplă ca tinerii să-şi aleagă un partener care să fie pe placul părinţilor. Aşa că, fără să vrei, ai şi tu impulsul de a face aceeaşi greşeală: încerci, pe cât posibil, să sabotezi relaţia, interzicându-i să se vadă cu persoana dragă. Reacţiile de genul: „Dacă te mai vezi cu X, eşti pedepsit!” sau „Nu e bun pentru tine, o să-mi mulţumeşti pe viitor!”, nu te vor ajuta să-l aduci pe calea dorită de tine. Dimpotrivă, astfel de interdicţii nu fac decât să întărească relaţia dintre cei doi adolescenţi şi vei fi uimit cum vor complota să se întâlnească, fără ca tu măcar să-ţi dai seama.

Este important să înţelegi că prima dragoste a copilului se poate concretiza într-o relaţie serioasă. Aşa că nu este bine să-ţi strici de la început relaţiile cu cel pe care-l place. Chiar dacă nu-ţi place partenerul adolescentului tău, dă-i totuşi o şansă şi încearcă să-l cunoşti mai bine. Invită-l la voi în casă şi străduieşte-te să fii cât mai deschis şi primitor. Decât să se ascundă prin cine ştie ce locuri periculoase, astfel îl poţi supraveghea şi nu i se poate întâmpla nimic rău.

La fel cum nici rudele nu ţi le alegi, nu poţi să dictezi inimii de cine să se îndrăgostească. Aşadar, nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să ai încredere în gusturile copilului tău şi în educaţia pe care i-ai dat-o. Nu-l bate toată ziua la cap cu sfaturile tale de „om mare”. Lasă-l să-şi manifeste sentimentele cum vrea el şi fă-ţi simţită prezenţa atunci când ţi-o cere, pentru ca el să ştie că eşti acolo, oricând are nevoie de sprijin.

Dacă persoana de care s-a îndrăgostit are influenţe nefaste asupra lui, încearcă totuşi să porţi o discuţie cu tânărul şi să-i explici motivele pentru care nu crezi că e o alegere potrivită pentru el. Explică-i că nu încerci să-i impui nimic, dar că ar trebui să se gândească şi la argumentele tale. Mai spune-i că, oricare ar fi decizia lui, tu îi vei fi mereu aproape, indiferent de circumstanţe.