Ce presupune sigilarea dinţilor celor mici

1 2 jpg jpeg

În ciuda igienei orale normale, care presupune periaj zilnic, copiii se confruntă destul de des cu problema cariilor, din cauza acumulării de reziduuri alimentare în şanţurile adânci ale dinţilor. De aceea, principalii destinatari ai tehnologiei moderne de sigilare dentară sunt copiii, însă nu este exclus ca procedura să fie aplicată şi în cazul adulţilor cu probleme minore.

Totuşi, dentiştii recomandă ca etanşarea să fie făcută cât mai aproape de perioada erupţiei dinţilor definitivi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă această măsură împreună cu fluorizarea generală şi locală şi cu igiena oro-dentară.

Procedura ţine cariile la distanţă

Ce părinte nu visează ca cei mici să fie lipsiţi de neplăcerile cauzate de apariţia cariilor? Prin sigilarea dentară, o parte din griji dispare. Procedura stomatologică presupune acoperirea dinţilor posteriori cu un lichid răşinos, care are rol de protecţie pe termen lung - oprind acţiunea bacteriilor. Pe scurt, dentistul curăţă corespunzător suprafaţa ce urmează a fi sigilată, o usucă, apoi aplică, prin pensulare, injectare sau cu ajutorul unui burete, pasta profilactică, ce are în concentraţie şi acid fosforic.

După 15-20 de secunde, se aplică răşina sigilantă, cu ajutorul unor instrumente speciale, cu vârfuri de unică folosinţă. Se lasă să acţioneze 10-15 secunde, apoi se fotopolimerizează (etapa de transformare a soluţiei, din gel, în stare solidă). Stratul protector trebuie pus pe fiecare dinte folosit în procesul de masticaţie. Medicul are grijă ca ocluzia (muşcătura) să nu fie afectată.

Eventualele contacte identificate se îndepărtează cu ajutorul hârtiei de articulaţie. În acest fel, riscul unor tratamente invazive ulterioare este eliminat (precum plombarea sau chiar scoaterea dinţilor puternic afectaţi de carii).

Citeşte şi: Când trebuie să-ţi duci copilul la stomatolog

Fără anestezie, fără durere

Procedura este una simplă, nedureroasă, nu necesită folosirea anesteziei şi nici a frezei. Forma dintelui nu este modificată, iar subtanţa folosită este una transparentă sau de culoare albă.

Răşina se întăreşte complet, iar imperfecţiunile dispar. Materialul oferă protecţie până la 2 ani de la efectuarea procedurii şi depinde foarte mult de respectarea indicaţiilor oferite de medicul stomatolog. Este necesar un control periodic din 6 în 6 luni de la intervenţie. Poate fi nevoie de refacerea sigilării.

Alte măsuri de protejare a danturii

Deşi sigilarea denatră este foarte importantă la vârsta copilăriei, aceasta nu garantează 100% ţinerea la distanţă a cariilor, mai ales dacă nu sunt urmate şi alte măsuri de prevenire a cariilor:

- periaj dentar corect, periodic, dimineaţa, imediat după trezire, şi seara, înainte de culcare;

- folosirea aţei dentare ori de câte ori este necesar;

- utilizarea suplimentului de fluor după schema indicată de medicul stomatolog. Încorporarea fluorului în structura dintelui este foarte importantă, mai ales în fazele de creştere a dinţilor (de la naştere - când dinţii de lapte se mineralizează, până la vârsta de 12 ani - când dinţii permanenţi sunt dezvoltaţi complet). Atenţie! Suplimentele nu se oferă decât la indicaţia expresă a medicului, în funcţie de anumiţi factori;

- controale periodice la medicul stomatolog;

- alimentaţie sănătoasă.

Te-ar mai putea interesa: Cele mai întâlnire probleme dentare ale copiilor

Sfatul specialistului

Dr. Mihaela Dan Medic, specialist ortodonţie si ortopedie dento-facială, Tel. 0728122828, www.ortoimplant.ro

Sigilarea dentară este o metodă de prevenire a cariei dentare, nedureroasă, rapidă, ce constă în umplerea şanţurilor adânci ale dinţilor (măselelor) cu un material asemănător celui de obturaţie (plombă).

Fiind aplicată pe suprafaţa dintelui pe care mestecăm, este posibil ca sigilarea să se tocească în timp şi să fie nevoie de completarea/înlocuirea ei după 6 luni - 2 ani.

Este indicat ca procedura să se facă în jurul vârstei de 6-7 ani, imediat ce erup molarii de 6 ani, deoarece aceştia au şanţuri adânci, în care rămân resturi alimentare greu de îndepărtat, care produc, în timp, carii.