Toamna s-a instalat bine. Zilele sunt acum mai scurte şi ploioase, ne simţim obosiţi şi parcă suntem puţin mai nervoşi decât de obicei.

Avem nevoie să schimbăm ceva în alimentaţia noastră, pentru a ne reface stocurile de energie.

O dietă corectă ne ajută să ne protejăm organismul împotriva viruşilor de sezon, dar şi a efectelor vremii reci.

Iată câteva sfaturi pentru acest anotimp:

Mâncaţi cel puţin o masă caldă pe zi. O supă caldă de legume e una dintre cele mai sănătoase feluri de mâncare. Nu uitaţi de băuturile calde, precum ceaiurile din plante.

În dieta de toamnă introduceţi şi cantităţi rezonabile de grăsimi, pentru a face faţă vremii reci. Acestea sunt compuşi esenţiali care ajută organismul să-şi regleze temperatura.

Consumaţi peşte de orice fel şi carne slabă. Mâncaţi în fiecare zi nuci şi seminţe.

Introduceţi cartofii în dieta zilnică. Aceştia au proprietăţi energizante, conţin vitamina C, minerale esenţiale şi ajută la reglarea temperaturii organismului. Sunt de ajutor în zilele cu vreme rece, dar evitaţi să-i mâncaţi prăjiţi.

Alegeţi în locul acestora cartofii copţi, fierţi sau sub formă de tocăniţe de legume. Îmbunătăţesc digestia şi funcţionarea sistemului cardio-vascular. În plus, mâncărurile cu cartofi mai au câteva avantaje: sunt ieftine şi uşor de preparat.

Fiţi atenţi la consumul de zahăr şi de alimente dulci. În prag de toamnă, avem tendinţa să mâncăm mai multe dulciuri. Pentru a preveni efectele negative ale unui consum excesiv de zahăr, puteţi consuma fructe uscate, morcovi, mere sau ciocolată (din 70% cacao).