Care este boala de care suferea Vladimir Găitan

1 vladimir gaitan jpg jpeg

Actorul Vladimir Găitan s-a stins din viaţă marţi, 10 noiembrie, la vârsta de 73 de ani. Diagnosticat în urmă cu mai bine de 30 de ani cu o maladie rară necruţătoare, maestrul Găitan spunea în urmă cu ceva vreme că ştia că sfârşitul îi este aproape.

Marele actor a aflat întâmplător că este bolnav, după ce, printre invitaţii săi la premiera unei piese s-a aflat şi o doamnă doctor. Femeia a devenit bănuitoare când i-a văzut acestuia roşeaţa nefirească din obraji, astfel că l-a chemat de urgenţă la spital, potrivit click.ro.

Când a aflat diagnosticul cumplit, Vladimir Găitan avea doar 40 de ani. „După analize s-a descoperit că am o formă de cancer de sânge şi mi s-au mai dat 10 ani de trăit. Dar uite că au trecut 27 de ani de atunci şi sunt încă în viaţă”, spunea actorul în 2014.

Vladimir Găitan avea policitemia vera

Artistul a reuşit să fenteze cumplita boală cu ajutorul familiei, a unui regim strict, dar şi al medicilor: „M-am menajat şi am încercat să nu mai fac sport, să stau cuminte. În tinereţe am fost de două ori în străinătate, pentru tratament. Soţia mă susţine, ea îmi aminteşte mereu să iau pastilele”, ne-a mai spus maestrul la vremea respectivă, epxlicând şi că tratamentul bolii este scump.

 „Policitemia vera (aşa se numeşte boala) a fost declanşată de radiaţiile de la Cernobîl sau de o disfuncţie provocată de acestea. Măduva spinării produce mai multe globule roşii decât albe, iar sângele este foarte gros şi pericolul unui accident vascular e iminent”, povestea actorul.

Deşi se împăcase cu gândul bolii, actorul era adesea pesimist în privinţa longevităţii sale şi nu se sfia să arate acest lucru. „Simt că sfârşitul îmi e aproape, de aceea nu vreau să ratez aniversarea teatrului, un eveniment de o asemenea anvergură. Mă bucur că am jucat ani de zile în piese importante pe scena teatrului şi că nu am fost uitat”, declara Găitan şi în 2019, când a participat la aniversarea de 58 de ani a Teatrului de Comedie.