Asta cuprinde cina perfectă!

1 2 jpg jpeg

După o zi agitată şi cu un program încărcat, în care mai mult ca sigur ai sărit peste mese sau ai mâncat pe fugă, ajungi acasă şi realizezi că senzaţia de foame îţi dă mari bătăi de cap.

Dacă nu ar fi o oră târzie, nu ar fi o problemă foarte mare. Însă ce te faci când senzaţia de foame apare târziu în noapte?

Indicat ar fi să iei o mică gustare sănătoasă înainte formată dintr-un iaurt grecesc, un măr, un castravete cu humus. Aceste gustări nu îţi vor pune în pericol silueta, însă dacă nu îţi dispare senzaţia de foame iată câteva idei pentru a te bucura de o cină sănătoasă, saţioasă şi uşor de preparat:

Salata de piept de pui

Poţi să optezi pentru pieptul de pui tras la tigaie sau fiert, la care să adaugi legumele tale preferate.

Într-un maxim de 30 de minute vei obţine o cină delicioasă şi sănătoasă. Este foarte important să nu exagerezi cu cantitatea şi să mănânci suficient cât să poţi dormi.

Aşa că cel mai bine ar fi ca din cantitatea pe care o vei prepara să consumi doar jumătate.

Pentru dressingul de la salată cel mai indicat ar fi să faci un amestec din iaurt, ulei de măsline şi zeama de la un lime.

Află tot ce nu ştiai despre conopidă AICI

Pizza cu blat din conopidă

Când spui pizza inevitabil te gândeşti la ceva rău pentru silueta ta, şi mai ales de consumat seara. Însă adevărul este că dacă ştii cum să combini ingredientele vei putea mânca absolut orice.

Cel mai bun exemplu este blatul de pizza, renunţă la cel clasic făcut din făină şi învaţă să îl faci din conopidă şi astfel vei uita de problema surplusului de kilograme.

La acest blat făcut din conopidă poţi să adaugi absolut tot ce îţi doreşti şi să te bucuri de gustul sănătos al legumelor.

Poţi opta de asemenea pentru nişte ciupercuţe la cuptor pe care să le umpli cu mozzarella şi roşii tăiate cubuleţe, sau doar cu brânză, ori poţi merge pe o salată de avocado cu creveţi.

Nu uita că înainte de cantitate contează calitatea alimentelor pe care le foloseşti.