În calitate de părinte, eşti prima persoană care trebuie să-i insufle copilului încrederea în sine şi să-l pregătească pentru viitor. Poţi să-l faci să se simtă valorizat acordându-i zilnic cât mai mult din timpul tău, chit că e drămuit între serviciu şi problemele casnice.

Cu toţii ne iubim copiii şi vrem să fim părinţi ca la carte. Faptul că îi îndrăgim ca lumina ochilor nu e suficient. Un părinte bun este acela care îşi ajută copilul să facă singur cele mai bune alegeri în viaţă.

Dragostea de părinte nu constă doar în vorbe şi gesturi de-alint. Trebuie să-ţi petreci timp faţă-n faţă cu cel mic – timp de calitate, cum zic americanii, bine utilizat. Vei vedea că găseşti „ferestre“ chiar şi într-un orar extrem de ocupat.

Joacă-te zilnic

Părinţii ocupaţi fac petreceri speciale pentru copilul lor la aniversarea zilei de naştere, de Crăciun, de Paşte şi, eventual, de 1 iunie, dar pierd din vedere felul în care relaţionează cu cel mic în perioada dintre aceste evenimente.

Aşadar, joacă-te cu copilaşul tău zilnic, ascultă-l, vorbeşte-i. Vii târziu de la serviciu? Imposibil să nu găseşti o jumătate de oră, înainte de culcare, pentru a-i citi povestea preferată sau a-l lăsa să-ţi spună cum şi-a petrecut ziua.

Adoptă mesele în familie

Mesele în familie sunt un excelent prilej de a intra într-un dialog relaxat cu copiii. Sunt recomandate mesele fără televizor, cu radio în surdină, cu telefoanele mobile închise.

Micul dejun, cina alături de cei dragi sau prânzurile de duminică sunt o ocazie pentru a schimba impresii. Micuţii care iau, în mod regulat, mesele în familie au rezultate şcolare mai bune, arată statisticile.

Masa în comun le oferă ocazia de a se exprima şi de a schimba idei, ceea ce duce la dezvoltarea aptitudinilor de comunicare. Profită pentru a afla mai multe despre preocupările odorului tău şi pentru a-i încuraja iniţiativele.

Orice prilej e bun

Caută să-ţi ţii copilul aproape chiar şi când eşti ocupat. Orice prilej e bun: când pregăteşti masa, când repari maşina, când te duci la cumpărături.

Copilul poate fi cooptat uşor în activităţile tale domestice: lasă-l să te ajute la gătit, dându-i sarcina, spre exemplu, de a spăla fructele şi legumele. Roagă-l să-ţi dea uneltele necesare când meştereşti ceva prin casă şi explică-i pe îndelete ce faci.

Îndeamnă-l să citească etichetele la cumpărături şi să aleagă singur produsele care i se par cele mai sănătoase. Sunt tot atâtea ocazii pentru puştiul tău de a afla ceva nou, de a pune întrebări – fără ca asta să te împiedice să-ţi duci la capăt sarcinile gospodăreşti.

Exerciţii în doi

Aminteşte-ţi de momentele când erai tu copil. Cât de fericit te simţeai când părinţii tăi intrau în joc cu tine şi ţi se părea că sunt coechipierii ideali.

Chiar şi clipele pe care le dedici activităţilor fizice pot fi făcute în familie. Închide televizorul, suie-te pe bicicletă împreună cu micuţul tău şi faceţi un tur de parc împreună. Jucaţi-vă cu mingea sau plimbaţi împreună căţelul.

Organizaţi un concurs de badminton în faţa blocului. Sau, pur şi simplu, faceţi lungi plimbări prin oraş, comentând toate lucrurile interesante pe care le vedeţi. Toate acestea vă încarcă pe amândoi cu o energie nebănuită.

INFO: În parc, în autobuz, în sala de aşteptare la doctor, părinţii stau mai mult cu ochii în telefonul mobil decât cu ochii pe copilul lor. Renunţă să mai butonezi pentru orice fleac şi dedică acest timp unei conversaţii reale sau doar amuzante cu odorul tău.