Aşa calculezi data probabilă a naşterii

1 2 jpg jpeg

Durata sarcinii, măsurată de la prima zi a ultimei menstruaţii, este de 280 de zile sau 40 de săptămâni. Una dinte metodele de calcul a datei estimative a naşterii este veche de mai bine de 200 de ani, fiind descoperită de un medic obstetrician german, Franz Karl Naegele.

„Regula lui Naegele presupune adăugarea unui an la prima zi a ultimei menstruaţii, scăderea a 3 luni şi adăugarea a 7 zile“, explică medicul specialist în obstetrică ginecologie Horaţiu Haradja, de la Donna Medical Center, Bucureşti.

De exemplu, potrivit regulii lui Naegele, dacă prima zi a ultimei menstruaţii a fost 18 iulie 2014, scazi trei luni şi obţii 18 aprilie 2014, apoi adaugi 7 zile şi 12 luni, obţii data de 28 aprilie 2015.

Ţine cont de data menstruaţiei

O altă metodă este aceea de a adauga 9 luni şi 7 zile de la prima zi a ultimei menstruaţii. Chiar dacă data probabilă a naşterii se calculează din prima zi a menstruaţiei, vârsta reală a sarcinii este, de obicei, cu două săptămâni mai mică decat perioada de amenoree. Şi ecografia îţi poate oferi un calcul mai sigur în ceea ce priveşte data la care „va veni barza“.

Puţini copii se nasc la termenul calculat

Doar 5% dintre mămici vor trăi evenimentul naşterii în ziua calculată, spun statisticile. Aşadar, trebuie să ţii cont de acest lucru şi să ştii că acest calcul este estimative, nicidecum o certitudine.

Aproximativ 80% dintre femeile însărcinate dau naştere cu 2 săptămâni înainte sau după data estimată în urma calculelor făcute, în timp ce între 8 şi 10% dintre gravide nasc mai devreme de termen (între săptămânile 20 şi 36 de sarcină).

Ştiai că… …femeile care sunt gravide cu gemeni duc rar sarcina la termen? Acestea nasc, de obicei, la 7 luni (în medie 28 de săptămâni).

INFO

Şansele de a avea o sarcină gemelară cresc dacă ai urmat un tratament pentru a-ţi stimula ovulaţia sau dacă femeia are un istoric familial de sarcină multiplă.

Dr. Horaţiu Haradja, medic specialist obstetrică-ginecologie, Donna Medical Center, Bucureşti

Ca să fie aproximată ecografic vârsta sarcinii, se măsoară anumiţi parametri de biometrie fetală (dimensiunea capului, a abdomenului, a toracelui şi a oaselor lungi). Măsurătorile obţinute se compară automat (prin intermediul ecografelor moderne) cu valorile medii pe care trebuie să le aibă fătul într-un anumit stadiu de sarcină.

Aceste date sunt cu atât mai exacte cu cât măsurătorile se efectuează mai devreme în timpul sarcinii, deoarece mai ales in trimestru III feţii prezintă o variabilitate mare: de exemplu: un făt de 38 de săptămâni poate să cântărească între 2,6 kg şi 3,8 kg.