Antidepresivele şi sarcina sunt compatibile sau nu?

1 2 jpg jpeg

Oricine poate trece la un moment dat printr-un episod depresiv când simte că pur şi simplu nu mai face faţă stărilor şi are nevoie de ajutor. Treptat, după ce începi să iei medicaţia recomandată de doctor, începi să îţi revii şi crezi că totul a fost doar pasager.

Acest lucru poate te va determina să opreşti brusc tratamentul, însă ceea ce trebuie să ştii e că acesta nu se întrerupe astfel deoarece sunt şanse să revină stările şi să te întorci de unde ai pornit. Aşadar, dacă vrei totuşi să aduci pe lume un copilaş deşi iei pastile, trebuie să te consulţi înainte cu medicul psihiatru şi cu ginecologul.

Pro sau contra medicaţiei

Unii medici recomandă ca, înainte de concepere a unui copil, femeia depresivă să facă o pauză de 6 luni de medicaţie antidepresivă pentru a se curăţa organismul şi fătul să nu fie afectat, însă nu toţi doctorii gândesc aşa. Astfel că dacă viitoarea mămică a mai avut episoade depresive, tendinţe suicidale iar sănătatea ei este în pericol se recomandă continuarea tratamentului. E o situaţie cu dus- întors: ori e sănătatea mamei afectată, ori e cea a bebeluşului.

Specialiştii explică faptul că toate femeile însărcinate prezintă un risc moderat ca fătul să aibă ceva probleme la naştere, şi anume de 3%. În ceea ce priveşte pilulele care te ajută să combaţi depresia, există unele antidepresive despre care doctorii afirmă că sunt destul de sigure şi nu ar afecta fătul decât într-o proporţie aproape infimă, existând un risc crescut de 1% ca bebele să sufere de vreun defect la naştere.

Deşi oamenii de ştiinţă spun că medicaţia antidepresivă în timpul sarcinii reprezintă un risc minor pentru bebeluş, totuşi iată care ar fi riscurile acestea, pe lângă cel al mamei de a pierde sarcina: afecţiunii la nivelul inimii, hipertensiune pulmonară persistentă, greutate scăzută la naştere, scor Apgar mic care se acordă copilului după ce a fost născut, probleme respiratorii, hipoglicemie, tonus scăzut şi multe altele.

Medicaţie cu risc scăzut

În urma a numeroase studii s-a ajuns la concluzia că anumite medicamente care tratează bolile mintale n-ar reprezenta o problema majoră pentru bebeluş. Acestea sunt următoarele: Fluoxetine (Prozac, Sarafem), Citalopram (Celexa), Sertraline (Zoloft), Amitriptyline (Elavil), Desipramine (Norpramin), Nortriptyline (Pamelor) şi Bupropion (Wellbutrin), notează webmd.com.

Totuşi, alte cercetări indică faptul că 3 dintre aceste pastile - citalopram, fluoxetine şi sertraline – ar avea legătură cu unele probleme de sănătate, rare dar serioase, care afectează plămânii micuţilor. Este vorba despre hipertensiunea pulmonară persistentă la nou-născuţi. Acest lucru s-ar întâmpla dacă gravida ia această medicaţie în a doua jumătate a sarcinii.

De evitat!

Paroxetina, cunoscută sub denumirea de Seroxat ori Paxil, nu se recomandă în cele 9 luni de sarcină, deşi nici aceasta nu prezintă un risc major pentru făt. În urma unor studii s-a aflat că acest medicament ar putea fi asociat cu o creştere mică a riscului de afecţiuni cardiovasculare la bebeluş.

Atenţie: Nu lua singura decizia de a întrerupe medicaţia ci cere mai întâi sfatul psihiatrului tău.

Ştiai că...

... până acum o vreme se credea că hormonii de naştere ar proteja femeile de depresie, însă mai nou s-a descoperit că, de fapt, nu e adevărat? Potrivit ultimelor cercetări, aceşti hormoni ar declanşa tot felul de stări care sunt greu de dus dacă suferi de o afecţiune mintală.