Anorexie, bulimie: sfaturi pentru părinţi

1 2 jpg jpeg

Cazurile de anorexie/bulimie sunt mai frecvente în rândul adolescentelor. Din dorinţa de a arăta tot mai bine, de a fi atractivi/e adolescenţii ajung să nu mai mănânce, fie să exagereze la capitolul alimentaţie.

Toate aceste privări sau exagerări pot dura şi o perioadă mai lungă de timp, fără ca adolescentul să ţină cont de ,,efectele” care pot apărea asupra sănătăţii. Dacă bulimia se poate descrie prin nevoia exagerată de a consuma cât mai multe alimente, anorexia se află al polul opus, fiind caracterizată prin restricţiile alimentare drastice. - Înainte de a duce lupta împotriva anorexiei/bulimiei, ca părinte, cel mai indicat este să afli cât mai multe despre aceste tulburări alimentare, dar şi de consecinţele lor asupra sănătăţii. Pentru a fi bine informat poţi cere sfatul unui nutriţionist sau unui psiholog.

- Chiar dacă adolescentul nu recunoaşte problema pe care o are legată de alimentaţie asigură-l că eşti lângă el şi că poate apela la tine oricând pentru un sfat sau pentru ajutor.

- Nu o să rezolvi problema dacă o să vorbeşti de rău curele de slăbire sau consecinţele kilogramelor în plus pe care le ,,câştigă” exagerând cu alimentele.

- Dacă refuză să vorbească, găseşte alt moment sau un loc prielnic pentru a purta discuţia. Dacă îl obligi să te asculte sau să-ţi urmeze sfaturile nu o să ai câştig de cauză. Sunt foarte multe şanse ca el să spună cum spui tu, dar să facă tot cum doreşte el.

- Găseşte diferite modalităţi prin care să-l facă să mănânce sau să aleagă variante alimentare mai sănătoase, fără a exagera în vreun fel. Încearcă să fii cât poţi de subtil/ă când îi prezinţi consecinţele deciziilor lui alimentare.

- Evită pe cât posibil şantajul când vine vorba de mâncare şi nu-i da ,,apă la moară” când el spune că a slăbit sau că s-a îngrăşat. Dacă ajungi să comunici eficient cu el legat de problemele lui alimentare asigură-te că ai argumentele pregătite.

- Încearcă să formezi un program al meselor în familie. Dacă deja există acest obicei: gândeşte-te la diferite modalităţi prin care te poţi folosi de acest prilej pentru a-l încuraja să mănânce cât mai sănătos.

- Dacă nu reuşeşti să-l convingi/ajuţi în acest sens...încurajează-l să discute despre ,,problema fictivă” pe care o are cu un specialist.