Alimente pe care le consumi la ore greşite

1 2 jpg jpeg

Dacă vrei să te bucuri de toţi nutrimenţii pe care natura ţi i-a pus la dispoziţie este necesar să acorzi o atenţie deosebită calităţilor sale nutriţionale şi să urmăreşti fenomenul cauză efect.

Orice aliment consumat la momentul potrivit poate fi o cărămidă la consolidarea sănătăţii şi stării de bine.

Laptele, înainte de culcare

Nu doar o dată ai auzit de celebrul lapte înainte de culcare. Un pahar de lapte calduţ te va ajuta să te relxezi iar pe timpul nopţii celulele vor avea suficient timp la dispoziţie pentru a extrage nutrimenţii necesari pentru ca tu să începi ziua cu energie.

Dacă în schimb alegi să îl consumi dimineaţa, aceasta va îngreuna digestia, îţi va crea senzaţia de disconfort abdominal.

Înlocuieşte celebrul bol de lapte cu cereale cu piureul de fructe cu cereale.

Orezul, la masa prânzului

În timpul zilei metabolismul tău este mult mai activ şi furnizează mai multă energie dacă ai reuşit peste noapte să te odihneşti corespunzător.

Astfel este indicat ca la ora prânzului să optezi pentru o porţie de orez. Evită să îl consumi la cină, cantitatea de carbohidraţi pe care aceasta ţi-o va furniza te poate „ajuta” să asimilezi mai uşor surplusul de kilograme şi va fi responsabil de disconfortul din timpul nopţii.

Brânza dulce ajută digestia

În timpul zilei brânza dulce va contribui la ameliorarea activităţii sistemului digestiv, mai ales datorită probioticelor care ajută intestinele să funcţioneze corespunzător.

În schimb dacă alegi să o consumi seara aceasta poate să îţi cauzeze probleme ale tractului respirator, afectând sistemul imunitar deoarece probioticele din ea nu sunt asimilate corespunzător de către organism.

Află ce trebuie să conţină un mic dejun sănătos AICI

Dulcele, startul matinal

Dacă nu poţi să elimini de tot dulcele din viaţa ta alege măcar să le consumi la prima ora a dimineţii când stomacul are o activitate mult mai intensă mai ales în intervalul orar 7-9. Între aceste ore glicemia organismului este mai puternică şi poate contracara cu succes efectul dulcelui asupra organismului tău.

Dacă înainte de culcare optezi pentru o ciocolată sau un ceai cu mult zahăr, în timp kilogramele se vor asimila fără să ştii când şi în ce fel.

Leguminoasele sunt pentru cină

Datorită conţinutului bogat de fibre, dacă alegi să le consumi seara acestea vor ajuta digestia şi vor contribui la scăderea nivelului de colesterol rău din organism şi te vor ajuta de asemenea să ai un somn mai bun, oferindu-ţi mai repede senzaţia de saţietate.

Dimineaţa acestea pot creşte apetitul şi vei cădea mult mai uşor pradă tentaţiilor culinare.

Fructele, dimineaţa

Merele de exemplu sunt ideale pentru a-ţi începe ziua cu ele, elimină constipaţia datorită pectinelor conţinute de coaja acestora, eliminând şi carninogenii din organism.

Iar bananele vor ajuta procesul de digestie pentru că şi ele se bucură d eun conţinut bun de fibre şi în plus sunt un bun antiacid natural care se comportă precum un pansament gastric oferindu-ţi tot odată şi un plus de energie.