Alegeţi numai pâinea din făină integrală!

1 2 jpg jpeg

Grâul se deosebeşte de toate celelalte tipuri de cereale prin faptul că este singurul care conţine toată seria de vitamine din grupa B, fără de care viaţa ar fi de neconceput.

Morăritul modern sărăceşte mult această hrană, pentru că produce doar făină albă, prin eliminarea a două componente esenţiale ale bobului de grâu (germen şi cortex). Prin înlăturarea acestor două părţi ale bobului, se elimină, de fapt, dintr-o singură mişcare, tocmai enzimele, vitaminele şi mineralele, inclusiv fierul, cobaltul, cuprul, zincul, manganul şi molibdenul. Unele dintre acestea nu se găsesc decât în cerealele integrale.

De cele mai multe ori, ceea ce numim pâine albă sau făină albă nu înseamnă, de fapt, decât amidon în stare pură, iar valoarea nutritivă a acestuia este foarte scăzută.

În aceste condiţii, e bine să consumaţi pâine din făină integrală sau pâine graham. Citiţi însă cu atenţie eticheta în supermarket, pentru că, de multe ori, pâinea neagră e produsă din făină albă, colorată artificial.

Termenul mare de garanţie ar trebui să vă dea de gândit, pentru că, prin eliminarea germenului, făina albă poate fi păstrată mai mult timp, fără să fermenteze.Cel mai bine este să preparaţi pâinea acasă.

Amestecaţi făina integrală cu apă şi drojdie sau aluat dospit din ziua precedentă. Aşezaţi lângă o sursă de căldură şi lăsaţi să dospească. Adăugaţi sare, o lingură de ulei, frământaţi bine şi daţi la cuptor într-o tavă de cozonac. Focul trebuie să fie mai mare în primele 15 minute. Pâinea este gata într-o oră.

Pâine coaptă la soare

Se înmoaie făina integrală de grâu sau de alte cereale în apă, se adaugă sare şi puţin ulei şi se frământă bine. Se pot adăuga seminţe de floarea-soarelui şi susan.

Se pune între două folii de celofan şi se întinde cu sucitorul. Rezultă o foaie de aproximativ 3 milimetri grosime, din care se taie rondele cu ajutorul unui pahar. Se usucă la soare sau în apropierea cuptorului.

Prăjitură din grâu fiert

Pentru patru porţii: o cană de grâu, un sfert de linguriţă de sare, o jumătate de cană de nucă, 3 linguri de miere, două linguri de nucă de cocos, stafide, migdale sau alune de pădure neprăjite (pentru ornat), două linguri de cacao sau condimente (scorţişoară sau ghimbir).

Preparare: grâul se fierbe acoperit, la foc mic, în apă cu puţină sare. Se răceşte şi se dă prin maşina de tocat sau se mixează, până se obţine o pastă la care se adaugă nucă măcinată, miere, cacao, stafide, scorţişoară, ghimbir şi se aşază pe un platou sub formă de tort. Se pudrează cu nucă de cocos şi se ornează cu migdale.

Grâu încolţit

Ca să obţineţi grâu încolţit, puneţi 100 g grâu curăţat într-un borcan de 400g. Acoperiţi cu un capac găurit în formă de sită.

Umpleţi borcanul cu apă şi lăsaţi 4-6 ore. Scoateţi apa, faceţi o pauză de 12 ore, apoi repetaţi înmuierea cu apă, încă 4-6 ore. Apoi aşezaţi borcanul în poziţie orizontală. Germinarea se consideră terminată atunci când germenul ajunge la o mărime egală cu lungimea bobului.

image