Află ce trăsături de caracter sunt asociate cu longevitatea

1 2 jpg jpeg

Conştiinciozitatea

Oamenii foarte bine organizaţi şi conştiincioşi au tendinţa de a trăi mai mult. Este explicaţia autorilor cărţii „The Longevity Project“ / „Proiectul longevităţii“‘, Howard S. Friedman si Leslie R. Martin. Oamenii conştiincioşi au tendinţa de a trăi mai mult fiindcă sunt conştiincioşi, au grijă de sănătate şi nu se expun riscurilor.

De asemenea, dezvoltă relaţii mai sănătoase, fie că este vorba despre cele de serviciu sau de cele amoroase, susţin cei doi specialişti americani, citaţi de huffingtonpost.com.

Simţul umorului

Persoanele care tratează cu umor orice situaţie au şanse să trăiască mai mult. O spune un studiu la care au participat 243 de persoane care au trăit peste 100 de ani, realizat de Albert Einstein College of Medicine and Yeshiva University. În urma cercetării s-a descoperit că persoanele care au ajuns la o vârstă înaintată sunt cele care trec cu umor peste probleme.

Abiliatatea de a crea legături sociale

Prieteniile, legăturile de rudenie şi cele amoroase cresc cu aproximativ 50% şansele de supravieţuire în cazul unor boli grave cu până la 50%. O spune un studiu realizat la Bringham Young University.

Optimismul

O altă trăsătură specifică personalităţii celor care trăiesc mult este optimismul. Şi persoanele extrovertite se numără printre cei care au şanse ridicate să prindă centenarul. Secretul este ca aceste persoane să nu fie nevrotice.