Află care sunt inamicii apetitului sexual!

1 2 jpg jpeg

Iată, aşadar, factorii care duc la diminuarea libidoului atât la femei, cât şi la bărbaţi!

Inamicii apetitului sexual: stresul

Oamenii reacţionează şi suportă diferit stresul - stresul de la muncă, de acasă sau cel resimţiti într-o relaţie, cu toţii trecem prin astfel de momente. Cert este că, în astfel de situaţii, nimeni nu se simte atrăgător pentru sexul opus.

Important este să învăţăm cum să facem faţă stresului şi să nu-l lăsăm să ne afecteze viaţa de cuplu. Ba, dimpotrivă, în astfel de situaţii, momentele intime cu partenerul ne prind foarte bine şi ne relaxează, cu condiţia să lăsăm grijile deoparte.

Inamicii apetitului sexual: problemele în cuplu

Problemele în relaţie reprezintă una dintre cauzele majore care duce la scăderea apetitului sexual. De exemplu, în cazul femeilor, sentimentul de apropiere faţă de partener este un factor important al dorinţei sexuale.

În cazul ambilor parteneri, certurile, comunicarea deficitară, trădarea sau alte probleme de încredere sunt motive puternice care afectează viaţa sexuală. Astfel, dacă vă este dificil să ajungeţi la un punct comun împreună cu partenerul, ajutorul unui consilier de cuplu vă poate fi de ajutor.

Inamicii apetitului sexual: alcoolul

Un pahar de vin poate creşte dorinţa, dar băut în cantităţi mari, alcoolul creează probleme ambilor parteneri: pentru el, probleme de erecţie, iar pentru ea, diminuarea senzaţiilor. Mare grijă ca intenţia de relaxare să nu se transforme într-un eşec total.

Inamicii apetitului sexual: somnul

Orele puţine de somn dăunează grav vieţii sexuale, întrucât oboseala nu este cel mai bun prieten al libidoului.

Inamicii apetitului sexual: medicamentele

20% dintre problemele sexuale sunt cauzate de efectele secundare ale medicamentelor sau de interacţiunile dintre ele.

Antidepresivele provoacă, în majoritatea cazurilor, scăderea dorinţei şi imposibilitatea atingerii orgasmului. Medicamentele împotriva alergiilor sau anticoncepţionalele pot diminua şi ele libidoul.

Inamicii apetitului sexual: lipsa stimei de sine

Fie că conştientizăm sau nu, inamicii vieţii sexuale sunt în principiu de natură psihică. În special în cazul femeilor, lipsa stimei de sine, depresia sau problemele legate de aspectul fizic le fac să se simtă mai puţin atrăgătoare, afectându-le în cele din urmă viaţa intimă.

Dacă te afli în această situaţie, este posibil să ai nevoie de terapie. Depresia afectează toate aspectele vieţii, nu doar relaţiile intime, iar cu cât rezolvi problema mai repede, cu atât va fi mai bine pentru tine.

De asemenea, o bună comunicare cu partenerul şi sprijinul său pot fi de real ajutor în aceste cazuri.

Inamicii apetitului sexual: disfuncţia erectilă

Bărbaţii care suferă de tulburări erectile se gândesc adesea cu îngrijorare la cum va decurge actul sexual şi dacă îl vor putea duce până la capăt, iar acest motiv de îngrijorare le afectează, desigur, dorinţa sexuală.

Disfuncţia erectilă poate fi tratată şi partenerii pot comunica în acest sens pentru a nu le fi afectată relaţia.

Inamicii apetitului sexual: menopauza

Pentru multe femei, apetitul sexual se diminuează o dată cu instalarea menopauzei, însă acestea nu ştiu că o viaţă sexuală activă nu are nimic de-a face cu acest moment. Ele trebuie să aibă grijă de sănătatea lor şi de încrederea în sine.