Cum te poţi testa gratuit şi anonim pentru HIV şi hepatita C. Testele se pot face şi acasă

În Săptămâna Internaţională a Testării marcată în perioada 21-24 noiembrie, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) oferă posibilitatea testării anonime şi gratuite pentru HIV şi hepatita C. Testarea se adresează tuturor persoanelor peste 16 ani indiferent de sex, etnie, religie sau orientare sexuală.

image

Testarea se poate face în centrele ARAS sau acasă, asociaţia oferind 800 de kituri doritorilor.

Persoanele care doresc să se testeze sunt aşteptate  în centrele ARAS de luni până joi, 21-24 noiembrie 2022:

Centrul de Sănătate ARAS București, pe Str. Ocolului 20, sector 2. Programări la 0740 30 37. Program: 10:00 – 17:00.

Checkpoint București pe Bd. Eroii Sanitari 49, sector 5. Programări la 0751 01 05 39. Program: 17:00 – 21:00.

Checkpoint Cluj în Piața Unirii 22. Programări la 0751 11 10 17. Program: 17:00 – 21:00.

Checkpoint Iași pe Str. Păcurari 66. Programări la 0751 12 07 08. Program: 17:00 – 21:00.

Vezi şi: Te poţi vindeca de hepatita C fără tratament? Mituri demontate despre boală

Cum poţi comanda testul online

Pentru a comanda un kit pentru testare de acasă, poţi accesa arasnet.ro/sit2022. 800 de persoane se vor putea testa la domiciliu folosind teste pe care ARAS le va trimite gratuit, prin curierat rapid. Pentru că protecția rămâne cel mai eficient mod de a preveni HIV, testul va veni însoțit și de prezervative.

Este bine de ştiut că doritorii vor beneficia şi de o consiliere pre-testare.

Săptămâna Internațională a Testării este o inițiativă a Coaliției PLUS,  rețea internațională de luptă împotriva SIDA și a hepatitelor virale, în care ARAS este membră cu drepturi depline. Campania își propune sensibilizarea publicului larg și a persoanelor vulnerabile la problematica testării HIV, un prim pas ce trebuie făcut în lupta împotriva acestei epidemii.

Citeşte şi: Laura, pacientă cu HIV: „Nu ştiu cine-mi dă o asemenea putere”