Aceste produse îţi încărunţesc părul

1 2 jpg jpeg

Deşi nu există stabilită o anumită vârstă la care să îşi facă apariţie primele fire de păr alb, tot mai multe persoane se plâng de existenţa acestei probleme încă de la vârste fragede.

Culoarea părului este dată de celulele care se ocupă cu producerea melaninei, numite melanocite, acestea au grijă să pigmenteze firul de păr în mod constant. Atunci când apar anumite dezechilibre şi producţia acestor celule sunt afectate, rezultatul este apariţia firelor de păr cărunte.

Albirea timpurie, moştenire genetică

Chiar dacă se consideră normal ca în jurul vârstei de 40 de ani să înceapă să apară primele semne ale bătrâneţii prim firele cărunte, trebuie să ţii cont şi de faptul că dacă părinţii tăi fac parte din categoria de oameni care au albit de la vârste fragede, atunci există o şansă destul de mare ca acelaşi lucru să se întâmple şi cu tine.

Foarte multe posibilităţi pentru a evita acest fenomen nu sunt. Din păcate, stresul şi agitaţia cotidiană contribuie enorm de mult la apariţia firelor albe.

Află care sunt ceaiurile care te ajută să te laşi de fumat AICI

Obiceiurile alimentare ce trebuie evitate

În primul rând trebuie precizat faptul că pentru a fi sănătos la suprafaţă, trebuie să ai grijă de interiorul organismului tău.

Astfel că, tabieturile tale joască un rol esenţial în buna funcţionare a întregului organism.

Somnul este unul dintre cele mai importante procese de care trebuie să ai grijă, în timpul nopţii sistemul tău nervos se resetează, organele se odihnesc pregătindu-se pentru a fi într-o stare perfectă de funcţionare a doua zi.

Cu cât pierzi mai multe nopţi cu atât mai vizibile vor fi efectele negative asupra corpului tău. Cearcănele, starea de oboseală, ameţeala, slăbiciunea musculară, toate sunt efectele lipsei de odihnă.

Băuturile energizante, boală grea

Aceste tipuri de băuturi conţin foarte multe chimicale, asemeni sosurilor din comerţ care afectează celulele responsabile cu pigmentarea firelor de păr.

Tot ce înseamnă viciu precum tutunul, cafeaua, ajută organismul să îmbătrânească înainte de vreme.

De multe ori persoanele care sunt fumătoare au impresia că dacă fumeză reuşesc să se calmeze şi să elimine stresul, însă în realitate treaba stă cu totul invers.

Fumatul nu reduce stresul, ci doar sănătatea ta.

Expunerea la razele ultraviolete, vizitele dese la solar, poluarea din ce în ce tot mai mare, nu aduc nici măcar un beneficiu pentru corpul tău. Mai mult de atât, odată instalată oboseala cronică, se produc anumite dezechilibre ce cu greu mai pot fi corectate apoi.

Alimentele de tip fast food

Nu doar că nu sunt sănătoase, dar efectele consumului lor sunt ireversibile. Primul sistem afectat va fi cel digestiv, care nu este capabil să digere astfel de alimente. Mai mult, ele favorizează apariţia surplusului rapid de kilograme, fapt nociv pentru tot organismul, existând chiar şi riscul anumitor dereglări hormonale.