4 motive ca să renunţi la sucurile acidulate

1 2 jpg jpeg

Grăbesc procesul de îmbătrânire

Toate băuturile acidulate conţin fosfaţi sau acizi fosforici, un acid “viclean", ce dă băuturilor acidulate acea aromă plăcută, care te determină să bei din ce în ce mai mult. Deşi există în multe alimente, precum carne şi produse lactate, prea mult acid fosforic duce la apariţia problemelor de rinichi şi a osteoporozei, la pierderea masei musculare şi chiar la grăbirea procesului de îmbătrânire, potrivit studiilor efectuate de-a lungul timpului.

Pot cauza apariţia cancerului

Colorantul de caramel folosit în băuturile de tip cola conţine două chimicale cancerigene, care ar trebui interzise, întrucât cresc riscul de cancer în cazul persoanelor care beau în mod constant băuturi acidulate.

“Spre deosebire de caramelul făcut în casă prin topirea zahărului în tigaie, colorantul artificial din cola este obţinut prin reacţia dintre zaharuri şi amoniac sau sulfiţi, în condiţii de temperatură şi presiuni ridicate”, susţin reprezentanţii Centrului pentru Ştiinţă în Interes Public (CSIP).

Afectează sistemul nervos

Unul dintre ingredientele comune sucurilor este uleiul vegetal brominat. Acesta este folosit cu scopul de a îmbunătăţi aroma multor sucuri pe bază de citrice, însă în organism este extrem de nociv. Pe lângă faptul că poate dăuna ficatului, testiculelor, glandei tiroide, inimii şi rinichilor, uleiul vegetal brominat poate cauza pierderi ale memoriei şi afecţiuni ale sistemului nervos.

Ambalajul băuturilor, la fel de periculos pentru organism

Nu doar băuturile cauzează probleme la nivelul organismului. Şi ambalajul din aluminiu al băuturilor se află în strânsă legătură cu o serie de afecţiuni destul de grave.

Cutiile de aluminiu în care se depozitează sucurile conţin BPA sau Bisfenol A, o substanţă toxică pentru organism. Persoanele care au un nivel mare de bisfenol în organism pot suferi de o serie de afecţiuni, precum chisturi ovariene, boli de inimă, de ficat şi diabet, cancer şi infertilitate, cât şi hiperactivitate şi agresivitate.