Contracepţia potrivită în timpul alăptării

1 2 jpg jpeg

În primele şase luni după naştere, femeia este protejată de o nouă sarcină prin amenoreea de lactaţie. Aceasta are efect contraceptiv numai dacă menstruaţia încă nu s-a instalat şi dacă femeia alăptează regulat (cel puţin la 3-4 ore ziua şi la şase ore noaptea). Atenţie însă! Există riscul ca ovulaţia să se producă chiar dacă ciclul menstrual nu s-a instalat. Este bine ca la prima vizită la ginecolog, care trebuie să aibă loc la şase săptămâni după naştere, mama să ceară medicului să-i indice cea mai potrivită metodă contraceptivă.

Numai anticoncepţionale cu progesteron

Dacă metoda contraceptivă este cea a pastilelor contraceptive, este recomandat să fie administrate pilulele cu progesteron în doză redusă, pentru că nu are efecte adverse asupra lactaţiei. Nu sunt indicate pilulele cu estrogeni, deoarece reduc cantitatea de lapte, precum şi concentraţia de nutrienţi (proteine şi grăsimi) din acesta.

Ce opţiuni mai există

Alte metode de contracepţie în perioada alăptării sunt: prezervativul masculin sau cel feminin, diafragma vaginală, injecţia contraceptivă trimestrială şi steriletul hormonal sau cel cu cupru. În cazul în care cuplul nu îşi mai doreşte deloc copii, se poate recurge la sterilizarea chirurgicală pentru ambele sexe.