Tusea prelungită, semn de tuberculoză

1 2 jpg jpeg

Ce este tuberculoza?

Este o boală infecţioasă, cauzată de un bacil care se instalează în plămâni. Atunci când imunitatea este scăzută, el se poate activa şi poate produce tuberculoza. Cum ne îmbolnăvim?

O persoană infectată poate transmite bacilul prin tuse sau strănut. Riscul de îmbolnăvire creşte dacă expunerea la aerul infectat este mai mare, dacă spaţiul este mic şi închis sau dacă pacientul are boala activă.

Un simplu test microscopic, ieftin şi rapid, poate depista boala în faza incipientă. Cum ajungem, însă, la acest test? Tusea prelungită, timp de trei-patru săptămâni, asociată cu simptome precum febra, transpiraţiile nocturne, durerile în piept şi scăderile în greutate, ne trimit la medicul de familie pentru un control.

Doar dacă depistăm bolnavii şi-i tratăm putem spune că prevenim tuberculoza. Însă prin îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi implementarea unei strategii eficiente de control al tuberculozei putem ţine sub control această afecţiune.

Formula de tratament se stabileşte numai de medicul specialist pneumolog. Există două-trei luni de tratament intensiv, când se iau patru-cinci medicamente pe zi, şi o fază de tratament mai uşoară, când se micşorează numărul de antibiotice. Tratamentul prompt şi corect duce la eradicarea bolii.

“În ţara noastră, tuberculoza rămâne o problemă prioritară de sănătate publică. România are cea mai mare incidenţă din Europa, numărul de cazuri diagnosticate fiind de circa 27.000” , dr. Anca Macri, pneumolog