Treci printr-o criză personală? Cum să rămâi concentrat la locul de muncă

1 treci printr o criza personala cum sa ramai concentrat la locul de munca jpg jpeg

Când lucrurile merg bine, ne este uşor să avem emoţii şi experienţe pozitive, care duc adesea la o motivaţie şi productivitate sporite la locul de muncă. Cu toate acestea, în perioadele de criză, cu greutăţi şi stres în viaţa personală, poate fi foarte dificil să laşi sentimentele negative acasă şi să nu le permiţi să interfereze cu viaţa ta profesională.

Potrivit psihologului Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, la un moment dat, cu toţii ne confruntăm cu un eveniment de viaţă stresant sau o criză personală care ameninţă să ne distragă atenţia şi concentrarea. “Un divorţ, boala unui membru al familiei, probleme în creşterea copilului. Poate că tocmai ai întrerupt o logodnă sau ai încheiat o relaţie lungă. Sau, tocmai ai aflat că partenerul tău te înşală. Oricare ar fi provocarea ta personală, concentrarea la locul de muncă devine probabil secundară sau aproape imposibilă atunci când ai astfel de probleme în minte însă, trebuie să îţi păstrezi calmul şi să găseşti resursele necesare pentru a-ţi putea continua munca”, afirmă specialistul.

5 sfaturi pentru a trece cu bine printr-o criză personală

1. Ţine sub control stresul şi eliberează anxietatea. “Fă ceva care să te ajute să eliberezi anxietatea înainte de a se instala prea puternic în viaţa ta. Scrie, fă sport, fă plimbări lungi, apucă-te de yoga. Alege o activitate care te determină să te concentrezi în profunzime şi aşa reuşeşti să dai drumul tensiunii şi anxietăţii. Fă multă mişcare şi apoi asigură-te că dormi suficient”, spune Angela Nuţu.

2. Atenţie la vicii! “De cele mai multe ori, stresul te determină să te apropii şi mai uşor de un viciu. Fie că este vorba despre fumat, consum de alcool, cheltuieli suplimentare, jocuri de noroc sau alte dependenţe, toată lumea are puncte slabe. În timp ce viciile pot crea senzaţia de uitare de sine şi pot ameliora imediat unele sentimente stresante, în final acestea vor înrăutăţii lucrurile şi vor creşte nivelul de stres şi anxietate”, declară psihologul.

3. Evită dependenţa socială! “Rămânem în zona dependenţelor – lasă telefonul deoparte şi apelează la o voce reală. Ai fi surprins cât de liniştitor poate să fie să reuşeşti câteva ore pe zi să stai departe de iluzia socializării online. Limitează-ţi timpul petrecut urmărind ce fac alţii, cum fac alţii, cum le este celor din jur. Petrece timp offline cu familia şi prietenii, sau stai pur şi simplu singur cu activiţăţile tale, şi ai să vezi cum la finalul zilei nivelul de stres va fi puternic diminuat”, explică psihologul Angela Nuţu.

4. Stabileşte câteva limite de bază cu prietenii şi familia! “Unii oameni se simt mai confortabil dacă se confruntă cu problemele şi tragediile lor. Alţii se simt mai bine dacă se întorc la muncă cât mai curând posibil, pentru a se concentra şi pe altceva decât pe grijile personale. Este important să ştii în ce situaţie te simţi cel mai confortabil.Dacă alegi să îţi continui cât se poate de normal munca,  va trebui să stabileşti limite cu familia şi prietenii care vor încerca  să rămână în permanenţă în contact cu tine. Vor trebui să înţeleagă că locul tău de muncă este un spaţiu în care îţi doreşti să te distanţezi de piedicile din viaţa personală şi ai nevoie să te gândeşti doar la munca ta”, este de părere specialistul. 

5. Solicită ajutor! “Psihologii, terapeuţii şi consilierii pentru dezvoltare personală pot juca un rol important pentru a te ajuta să depăşeşti o criză. Un bun consilier pentru dezvoltare personală te va ghida cu grijă şi răbdare în cadrul unui proces de autocunoştere şi transformare, să explorezi şi să depăşeşti diverse stări sau situaţii cu care te confrunţi în evoluţia personală şi profesională, valorificând şi dezvoltând resursele şi potenţialul propriu. În final, indiferent prin ce criză treci,  important este să îţi aminteşti că trecem cu toţii şi prin  vremuri întunecate în viaţă şi este normal să avem momente de slăbiciune, momente de nesiguranţă, este în regulă să nu ştim întotdeauna cum să facem faţă problemelor care ne schimbă viaţa. Şi este, de asemenea, normal şi sănătos să căutăm ajutor şi să ne lăsăm ghidaţi de oameni cu pregătire şi experienţă”, explică Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.