Problema de sănătate pe care Amza Pellea a avut-o în timp ce filma Mihai Viteazul

image

Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români din toate timpurile este, fără îndoială, Amza Pellea.

Unul dintre rolurile de referinţă din cariera lui Amza Pellea a fost cel din „Mihai Viteazul” (1970). Pelicula regizată de Sergiu Nicolaescu s-a bucurat de un succes răsunător. În 2006, producţia cinematografică se afla pe locul 3 al celor mai vizionate filme româneşti din toate timpurile. Filmul a fost, de altfel, difuzat mai mulţi ani atât în cinematografele din România, cât şi din străinătate.  

Vocea actorului a fost înlocuită

Un lucru mai puţin ştiut este faptul că în timpul filmărilor la „Mihai Viteazul”, actorul Amza Pellea a avut probleme cu vocea. Mai exact, i-au apărut noduli pe coardele vocale, motiv pentru care vocea sa a fost temporar afectată. Din acest motiv, regizorul Sergiu Nicolaescu a decis înlocuirea vocii sale cu cea a lui Emanoil Petruț.

De ce apar nodulii vocali

Leziuni non-neoplazice, nodulii vocali apar adesea în urma folosirii repetate a vocii. Sunt leziuni determinate de vibraţiile excesive din partea anterioară a coardelor vocale. Apar în urma creşterii presiunii subglotice, când vocea este folosită la intensitate înaltă, de exemplu când ţipăm sau când vorbim prea tare.  

Nodulii se situează de obicei la legătura dintre prima şi a doua parte a coardelor, de ambele părţi, împiedicând astfel emiterea sunetelor.

„Profesorii, cântăreţii, actorii, copiii care ţipă mult şi foarte tare sunt principalele categorii de persoane predispuse la noduli pe coardele vocale“, a spus medicul specialist ORL Cezara Danciu, de la Spitalul Colţea, din Bucureşti, pentru adevarul.ro. Dar cu această problemă se confruntă şi o proporţie destul de ridicată din persoanele care nu se încadrează în aceste categorii.

De obicei, adolescenţii şi femeile de vârstă mijlocie se confruntă cu această problemă.

În cazul lui Amza Pellea, este posibil ca nodulii vocali să fi apărut atât din cauza folosirii repetate a vocii, dar şi din pricina obiceiului său de a fuma des.