De ce nu mănâncă evreii carne şi lactate la aceeaşi masă?

În tradiţia religioasă iudaică există anumite reguli alimentare, cunoscute sub numele de kosher sau cuşer.
Cuvântul kosher, care se traduce literalmente prin „potrivit” sau „adecvat”, nu se referă doar la ingrediente, ci şi la modul în care mâncarea este asociată, pregătită sau servită. Aceste prevederi sunt străvechi, din perioada biblică. Regulile alimentare kosher sunt stabilite în Talmud şi sunt transmise din generaţie în generaţie. Este bine de ştiut că nu toate comunităţile evreieşti aderă la regulile stricte kosher.
Carnea şi lactatele nu se consumă împreună
Potrivit kosher, există alimente permise şi interzise (teref), precum şi indicaţii legate de modul în care hrana trebuie să fie preparată sau procesată.
Există şi combinaţii alimentare interzise, precum carnea cu lactatele, care nu pot fi consumate decât la distanţă de cel puţin o oră una de cealaltă. Mai mult, pentru carne şi produse lactate trebuie folosite ustensile separate.
Vezi și: Dieta alcalină: Ce este și cum funcționează?
Carnea de porc, interzisă
Evreii consumă carne de vacă, oaie, pui, gâşte, prepeliţă, curcan, peşte, capră, miel, căprioară. Carnea cuşer trebuie să provină din sferturile anterioare şi, de asemenea, există şi anumite reguli de sacrificare a animalelor, în conformitate cu prevederilor religioase.
Peştele este kosher dacă provine de la speciile cu înotătoare şi solzi (ton, somon, macrou). Nu este indicat consumul vieţuitoarelor acvatice care nu au aceste caracteristici, precum: fructele de mare, crabi, stridii, homari, creveţi.
Conform kosher, carnea de porc este interzisă, la fel şi cea de cai, iepuri, cămile, păsări răpitoare sau prădătoare, animale care se târăsc, vânat.
Totodată, lactatele (lapte, brânză, iaurt, unt) trebuie să provină de la animale cuşer.
Cerealele, nucile, seminţele, fructele şi legumele sunt considerate kosher în forma lor neprocesată.
Chiar şi la producerea vinului, care este important pentru multe ocazii religioase evreieşti, este nevoie de anumite echipamente şi ingrediente pentru ca acesta să fie considerat cuşer.
@Shutterstock