Cum afli dacă ai nevoie de balsam sau mască de păr?

Alegerea balsamului sau a măştii de păr trebuie făcută ţinând cont şi de anumiţi factori, cum este vopsitul părului.

image

Dacă ai părul uscat, deteriorat sau vopsit, atunci, el are musai nevoie de ceva mai mult decât un balsam, adică de o mască, însă e bine să știi cum să o folosești corect, pentru că și ce e prea mult strică!

Masca de păr este un balsam?

O mască de păr este adesea comparată cu un balsam. Cu toate acestea, ea este destul de diferită. În afară de textura mai groasă, o mască pentru păr hrănește părul în alt mod. Un balsam, după cum sugerează și numele, face părul mai moale și îl ajută să se descurce. Însă el oferă beneficii doar la suprafața părului, în timp ce o mască asigură o hidratare intensă și o hrănire ce ajung adânc în interiorul structurii părului. Masca face mai mult decât să înmoaie părul, îl revitalizează și îl regenerează. Dar hai să vedem când avem nevoie de balsam și când e necesar să folosim masca și mai ales cum le aplicăm corect pentru cele mai bune rezultate.

Cine are nevoie de balsam?

Persoanele care au părul gras și firul gros pot să renunțe la ajutorul balsamului, deși orice tip de păr are nevoie din când în când de puțină îngrijire. În principiu, rolul balsamului este să lase părul moale și ușor de pieptănat, dar azi găsim multe formule care ajută și repararea lui, însă ingredientele au o concentrație mică și sunt de folos doar dacă părul este sănătos, scurt sau natural. „Balsamul în formula sa are ingrediente active ce „înmoaie” firul de păr, făcându-l maleabil. Aceste ingrediente sunt completate de un gel cremos, ce ajută la descurcarea părului în timpul clătirii. Balsamul leave-in (fără clătire), spre deosebire de balsamul obișnuit, este conceput să rămână pe firul de păr, se folosește după spălare pe părul umed, dar și uscat, și pregătește părul pentru coafat. Este recomandat părului uscat și deteriorat, pentru un plus de îngrijire, cât și părului care se încurcă ușor.”, spune Antoaneta Stoican, stilist.

Cum se aplică corect balsamul?

Imediat după șamponare, pentru doar câteva minute. Din punctul acesta de vedere, balsamul este ideal când nu ai foarte mult timp la dispoziție! Se aplică doar pe lungimea părului pentru a nu sufoca rădăcinile părului și scalpul și se clătește foarte bine pentru a nu îngreuna părul după uscare! Se folosește după fiecare spălare. Pentru a obține beneficii maxime, aplică o mască de păr o dată sau de două ori pe săptămână în locul balsamului obișnuit.

Măștile făcute în casă se aplică înainte de spălare

Odinioară, preparam măștile în casă (și încă mai facem asta din când în când) din ingrediente naturale, cu o valoare mare nutritivă: ou, miere, uleiuri, banană, avocado etc. La fel sunt și formulele măștilor cosmetice, pe care le găsim în magazine și saloane: acestea sunt concentrate în nutrienți esențiali pentru păr, în doze atent echilibrate. Dacă pe cele preparate în casă le aplicăm înainte de spălare, pe cele cosmetice le folosim după, pentru că ele nu murdăresc părul și o simplă clătire este suficientă pentru a îndepărta surplusul de ingrediente. O altă diferență este timpul de acțiune, acestea din urmă au o putere mare de absorbție și câteva minute (maximum 15 minute) sunt suficiente pentru pentru a hrăni părul intensiv. În plus, măștile cosmetice sunt atent create pentru a regenera sau hidrata intens părul.

De ce avem nevoie de mască?

Dacă balsamul acționează la suprafața firului de păr, masca pătrunde în interiorul acestuia oferind o îngrijire profundă. Măștile pot aduce beneficii practic oricărui tip de păr, însă părul uscat și creț va avea cel mai mult de câștigat. Acest lucru se datorează faptului că ingredientele reparatoare și uleiurile sunt într-o concentrație mai mare decât într-un balsam obișnuit. „Masca este recomandată persoanelor cu părul tratat chimic (vopsit, decapat, decolorat, cu șuvițe), părului deteriorat din cauza folosirii excesive a aparatelor de coafat la temperaturi ridicate (placa de întins părul, ondulator, peria rotativă), părului aspru și dificil prin natura sa, părului lung, deoarece acesta este mai „matur” și are nevoie de mai multă îngrijire.”, precizează Antoaneta Stoican, stilist. Deși oferă atât de multe beneficii, masca nu ar trebui să fie folosită la fiecare spălare, întrucât încarcă și îngreunează părul, lăsându-l fără volum. Dacă ai un păr fin și subțire, ar trebui să scoți din calcul folosirea unei măști. Orientează-te mai bine spre un balsam care să nu încarce foarte tare și pe care să îl aplici doar pe vârfuri și să îl clătești foarte bine.

Cum se aplică corect masca pentru păr?

Masca se folosește în locul balsamului, tot după șamponare, dar are nevoie de 5-15 minute de acțiune. Dacă e posibil, părul va fi înfășurat într-un prosop pentru a facilita pătrunderea măștii mai rapid. La sfârșit, se clătește părul din abundență!

Balsam și mască?

Dacă părul tău este excesiv de uscat, s-ar putea să fii tentată să dublezi îngrijirea folosind un balsam și o mască de păr. Mai mult nu este întotdeauna mai bine, iar părul fin și fragil este mai expus riscului efectelor adverse ale supracondiționării. Iată care sunt acestea:

· Lipsa volumului. Balsamurile intensive de păr pot adăuga o greutate excesivă părului, mai ales dacă sunt lăsate prea mult timp sau nu sunt clătite bine. Rezultatul este un păr moale, fără volum.

· Împiedică acțiunea altor produse. Balsamul închide cuticula și acest lucru împiedică alte produse, inclusiv măștile, serurile, să penetreze firul de păr și să funcționeze eficient.

· Păr greu de coafat. Îți dorești ca părul tău să fie moale, dar dacă este prea moale, va deveni dificil de stilizat.

· Predispus la rupere. Deși cantitatea potrivită de condiționare vă va face părul mai puternic, prea multă îl va face mai slab și mai vulnerabil la rupere.

· Rădăcini grase. Chiar dacă vârfurile tale sunt uscate, scalpul și rădăcinile pot fi încă predispuse la îngrășare. Dacă te lupți cu excesul de grăsime, este esențial să-ți concentrezi aplicarea măștii pe vârfurile părului și să nu o masezi pe scalp.