Iată de ce trebuie să ai borax în casă! Rezolvă multe probleme casnice

image

Folosește boraxul cu prudență, evitând contactul cu ochii și gura. De asemenea, depozitează-l departe de copii și animalele de companie! Foto: Shutterstock

Substanță minerală, boraxul este prezent în diverse produse de curăţare sau în cele pentru eradicarea dăunătorilor. Este bine de ştiut că boraxul are şi alte utilizări în gospodărie.  

Boraxul este întâlnită sub formă de pulbere albă și cristale incolore. De asemenea, poate avea și alte culori, în funcție de impuritățile prezente, precum verde și albastru.

Îndepărtează rugina

Cu ajutorul boraxului poți îndepărta rugina de pe obiectele din inox, precum cuțite, linguri și furculițe. Amestecă o cantitate mică de borax cu suc de lămâie, apoi aplică pasta obținută pe rugină. Lasă să acționze câteva ore și îndepărtează urmele de rugină cu o cârpă curată.

Desfundă țevile

Pentru a desfunda țevile, toarnă 1 jumătate de cană cu borax și 2 căni cu apă clocotită în canalul de scurgere. Așteaptă să acționeze 15-20 de minute, apoi lasă să curgă apă fierbinte. Repetă procedura până când țeava se curăță complet.

Spală petele de pe geamuri

Dacă vrei să scapi de petele de pe ferestre sau geamuri, adaugă 1 lingură de borax într-o sticlă cu apă rece. Agită bine, pulverizează și șterge petele cu o cârpă din microfibră.  

Curăță covoarele

Boraxul ajută la îndepărtarea petelor dificile de pe covoarele în culori deschise. Pentru început, testează-l pe o mică parte a covorului, pentru a te asigura că nu se va decolora. Apoi, șterge pata cu o cârpă curată, aplică apă rece și pulverizează borax. Așază o cârpă umedă peste substanță și apasă cu o lingură pentru a introduce boraxul în pată. Șterge din nou cu o cârpă curată, pulverizează apă rece și clătește până când tot boraxul este îndepărtat. Dacă dorești să împrospătezi mirosul covoarelor, tot ce trebuie să faci, este să presari borax pe covor, să îl lași să acționeze aproximativ 1 oră, apoi să aspiri.

Vezi şi: Iată de ce ar trebui să pui oţet în frigider! Soluţia simplă care te scapă de o problemă frecventă