HANORACE PENTRU BĂRBAȚI: CUM ÎMBINI DESIGNUL CU FUNCȚIONALITATEA?

Creat inițial pentru activități sportive, hanoracul a devenit acum o piesă nelipsită din garderoba oricărui bărbat modern. Există nenumărate modele de hanorace pentru bărbați pentru toate ocaziile și stilurile, de la cele simple, pur funcționale, până la cele de brand, care transformă orice ținută într-una iconică.

image

Te poți bucura de funcționalitatea unui hanorac cu fermoar pentru bărbați și să ai și o ținută care să te pună în evidență în același timp? Da! Urmărește recomandările noastre ca să vezi cum îmbini funcționalitatea cu designul hanoracelor de bărbați.

CEL MAI VERSATIL HANORAC PENTRU BĂRBAȚI

Cel mai simplu de integrat în orice ținută este un hanorac simplu, fără fermoar sau glugă. Alege un hanorac într-o singură culoare și deja ai zeci de posibilități și ținute pe care să le creezi. Combină-l cu o pereche de jeans și sneakersi și ai obținut cea mai populară ținută urbană pentru bărbați, suficient de comodă ca să te miști în voie toată ziua, dar să arăți și cool în același timp.   

Dacă ești adeptul brandurilor cunoscute, poți alege un hanorac pentru bărbați cu un logo subtil sau cu un model atipic, pentru ocaziile mai speciale. Fii atent, totuși, ca materialul să fie unul de calitate, în care te simți comod și care îți permite pielea să respire. Deși țesăturile naturale sunt cele preferate, hanoracele de poliester sunt și ele o alegere potrivită, care îți mențin pielea uscată și te pot proteja de ploaie și vânt.

CE HANORAC PENTRU BĂRBAȚI ALEGI PENTRU ACTIVITĂȚILE SPORTIVE

Îți place să faci sport sau să mergi în drumeții pe munte? Atunci un hanorac cu fermoar pentru bărbați sau un hanorac fitness sunt alegerile potrivite pentru tine. Brandurile cunoscute au creat game variate cu astfel de tipuri de hanorace, așa că, fie că îți plac modelele mai minimaliste sau cu mai multe funcționalități, vei avea de unde alege. Un model must-have este hanoracul cu fermoar, pe care îl poți purta peste un tricou și va fi  mult mai simplu de dat jos atunci când ți se încălzește corpul după orice tip de activitate fizică.

Atunci când îți alegi un hanorac sport, fii atent la materiale și design. Cele mai bune alegeri sunt hanoracele făcute dintr-un material special pentru activitățile sportive, care nu rețin transpirația și îți oferă multă libertate de mișcare. În funcție de activitatea pe care vrei să o practici, alege un hanorac mai mulat pentru când vrei să te miști fără să te incomodeze în vreun fel materialul, sau un design mai oversize, când vrei să-l folosești ca al doilea strat de îmbrăcăminte.

Hanoracul cu fermoar este mai mult decât util, ci poate întregi și o ținută foarte stilish. Poartă-l sub sacou sau palton și vei obține o ținută smart casual, potrivită pentru mers la birou sau o ieșire în oraș.

RĂMÂI ÎN CONFORT TERMIC ȘI ÎN ZILELE MAI FRIGUROASE

Un hanorac îmblănit pentru bărbați sau dintr-un material mai gros este perfect pentru ținutele stratificate, dar în care vrei să te miști în voie. În funcție de ocazie și temperatură, poți folosi hanoracul ca strat inferior, pentru când mergi la schi, de exemplu, sau ca strat superior atunci când pleci în drumeție.

Cea mai importantă funcționalitate a unui hanorac gros pentru bărbați este, desigur, confortul termic, așa că fii atent la compoziția și densitatea materialului. Dacă plănuiești să folosești hanoracul în loc de jachetă prin oraș, alege un model simplu care să se combine ușor cu restul articolelor din dulap.  

Hanoracul a devenit o piesă statement în garderoba bărbatului modern. De la sală la o ținută de oraș, hanoracul a devenit acel element vestimentar versatil care, pe lângă funcționalitate, poate transforma o ținută.