De ce suntem atrași în secret de persoanele care seamănă cu părinții noștri

Ai cunoscut vreodată pe cineva pe care simțeai că-l cunoști de-o viață? Deși sună ciudat, una dintre explicații poate fi că partenerul tău seamănă izbitor de mult cu unul dintre părinții tăi. Asta nu înseamnă că ești atras de părinții tăi, ci doar că relația ta cu ei este incredibil de influentă și afectează modul în care se desfășoară relațiile tale romantice, ca adult.

De ce ajung oamenii să aibă relații cu parteneri asemănători părinților lor?

La o scurtă analiză a asemănărilor fizice dintre cuplurile heterosexuale și părinții lor, vom observa un fenomen fascinant. Femeile tind să aleagă parteneri ale căror trăsături faciale seamănă cu cele ale taților lor, în timp ce bărbații aleg adesea partenere care seamănă cu mamele lor. Totuși, asemănarea nu se oprește la aspectul fizic – vom observa asemănări subtile și în alte aspecte, precum cele comportamentale.

Oamenii își petrec o bună parte din viață cu părinții și tot ei sunt cei care au cea mai mare influență în ceea ce privește relațiile amoroase. Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că mulți dintre ei, atunci când cresc, aleg un partener care să le semene părinților. Nu contează atât de mult aspectul fizic, ci mai degrabă relația cu acel părinte.

Există, în principiu, un singur motiv pentru care adulții aleg un partener care să fie asemănător cu părinții lor: mediul în care au crescut și modelele pe care le-au primit. Dacă i-au văzut mereu fericiți împreună, au primit dragoste și afecțiune, atunci vor căuta același lucru pentru ei înșiși. În aceeași notă, dacă o persoană primește dragoste și tandrețe de la părinți de la o vârstă mică, este de la sine înțeles de ce simte o legătură puternică cu aceștia. În plus, dacă părinții le oferă un cămin grijuliu și acoperă nevoile de bază, este logic ca aceștia să devină un exemplu de urmat. În mod inconștient, atunci când copiii cresc și se îndrăgostesc, ei vor căuta pe cineva care să îndeplinească același rol.

De ce se întâmplă acest lucru? Ei simt că această persoană nu le va face rău, deoarece își bazează decizia pe emoții și experiență. Dacă au fost întotdeauna fericiți cu cineva astfel, atunci vor dori să își petreacă restul vieții în același mod.

Ortansa Mărgărit, terapeut specializat în psihologie integrativă Hedepy, platformă online al cărui scop este de a ușura calea către psihoterapie: „Acest model inconștient se numește amprentare și se referă la o combinație de factori, inclusiv la modul în care am primit sau am fost privați de dragoste, intimitate și siguranță din partea părinților sau a celor care au avut grijă de noi în copilărie. Există și părți negative în a fi atras de cineva care seamănă cu părinții, dacă ei nu au fost tocmai perfecți, iar pentru a rupe ciclul și a începe să facem alegeri clare și sănătoase atunci când vine vorba de relații, trebuie să fim sinceri cu noi și să recunoaștem dacă încă mai avem probleme nerezolvate din copilărie.”

Ortansa Mărgărit

Este rău să fim cu cineva care ne amintește de unul dintre părinții noștri?

Depinde de la caz la caz. În cazul în care avem o relație sănătoasă cu părinții noștri, poate fi benefic să construim o relație cu cineva care le seamănă. S-ar putea să fim atrași de calitățile sănătoase pe care le-am văzut la ei, precum consecvența, respectul sau bunătatea. Dar dacă relația noastră cu părinții este tensionată, lucrurile pot deveni dificile. Să ajungem să avem un partener care ne amintește de ei, înseamnă ca și relația noastră cu partenerul să fie la fel de nesănătoasă. Cu toate acestea, trebuie să avem grijă să nu proiectem așteptări sau roluri nerealiste asupra partenerilor noștri. De exemplu, o iubită nu este și mama noastră și nici nu ar trebui să fie. Rolul ei este unul diferit și este sănătos ca această delimitare să rămână clară.

Totuși, de ce am rămâne alături de un partener la fel de toxic ca părinții noștri? De ce ne-am căsători cu cineva care ne pune în același rol nefericit în care ne-au pus și părinții noștri?

Oana Purdel, psihoterapeut și consilier dezvoltare personală: „Avem tendința de a căuta ceea ce ne este familiar, „zona noastră de confort", chiar dacă este ceva care ne face profund nefericiți. De cele mai multe ori, aceasta nici măcar nu este o alegere conștientă, ci pur și simplu gravităm inconștient spre ceea ce cunoaștem. De aceea, terapia este atât de importantă - ne oferă o perspectivă exterioară care ne poate ajuta cu blândețe să ne vedem pe noi înșine într-un mod cu totul nou. La urma urmei, nu putem schimba tiparele din viața noastră dacă nici măcar nu le putem vedea.”

Oana Purdel

Cum se poate opri un „model parental" dificil

Deși se poate simți temporar bine să pasăm responsabilitatea către altcineva, adevărul este că noi suntem singurii care pot schimba lucrurile în viața noastră, iar să-i învinovățim pe celalți nu ajută la nimic. Trebuie să înțelegem că nu putem controla acțiunile altora, dar putem să facem propriile alegeri cu integritate care să ne îndrepte către fericire, în loc de mai multă dramă și durere.

Mădălina Golgoțiu, photerapeut integrativ: „Să ne permitem să vedem lucrurile pozitive. Pentru aceia dintre noi care au avut o copilărie grea, poate fi foarte ușor să prezentăm totul ca fiind oribil și să ne lăsăm prinși în postura de victime. Adevărul este că fiecare copilărie a avut momente bune și să ne luăm timp să recunoaștem lucrurile pozitive care s-au întâmplat și punctele forte pe care le-am dobândit din relația cu părinții poate fi eliberator. De asemenea, poate fi de ajutor să ne amintim că părinții noștri au fost cândva ei înșiși copii, suferind propriul set de probleme cu o mamă și un tată.

Mădălina Golgoțiu

Să cerem ajutor. Multe dintre modelele pe care le reproducem din copilărie cu partenerii noștri implică rușinea și respingerea, iar aceste două lucruri nu sunt ușor de gestionat de către noi înșine. De fapt, obișnuim să ne spunem că „am rezolvat totul" și că „suntem bine acum" doar pentru a putea replica modelul nesănătos cu un alt partener - rușinea și respingerea pot crea în felul lor o dependență. Nu uita că un terapeut bun are avantajul suplimentar de a-ți oferi experiența unei relații de încredere pe care poate nu ai fi găsit-o niciodată cu un părinte.”

Chiar merită să facem comparația între partener și părinți?

Oana Voicu, phitoterapeut integrativ: „Problemele nerezolvate cu părinții ne pot face incapabili să vedem dacă părinții noștri s-au schimbat și au crescut de-a lungul anilor la fel ca noi. Tratarea modelelor din copilărie ne poate permite uneori să avem în sfârșit o relație de adulți cu părinții noștri. De asemenea, ne poate împiedica să transmitem copilului nostru aceeași problemă nefericită pe care am avut-o cu mama sau cu tata. Lucruri precum rușinea, respingerea și abuzul se transmit din generație în generație, iar noi putem alege să punem capăt acestui ciclu. Și, în cele din urmă, să ne ocupăm de orice problemă nerezolvată cu părinții noștri ne permite să vede m partenerii pentru ceea ce sunt, în loc de durerea pe care o declanșează în noi. Acest lucru ne va face, într-un final, să fim disponibili pentru o relație matură și împlinită.”